Anchetă a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti în cazul accidentului aviatic din Giurgiu, în care au murit două persoane
Procurorii Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti au deschis o anchetă în urma accidentului aviatic de sâmbătă după-amiază din judeţul Giurgiu, în urma căruia şi-au pierdut viaţa două persoane, informează News.ro.
Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti a transmis sâmbătă seară, printr-un comunicat de presă, că procurorii au început urmărirea penală în legătură cu incidentul aviatic din Giurgiu.
„Astfel, un avion de mici dimensiuni a fost identificat prăbuşit în pădurea din comuna Letca Nouă, judeţul Giurgiu, victimele fiind o persoană de sex feminin şi o persoană de sex masculin. În cauză sunt efectuate cercetări in rem sub aspectul săvârşirii infracţiunilor prev. de art. 112 şi art. 116 alin. 1 lit. a, b, c ambele raportate la art. 122 şi art. 114 alin. 1, 2 şi 3 şi art. 115 alin. 1 din Legea nr. 21/2020 privind Noul Cod Aerian al României, art. 192 alin. 1, 2 şi 3 din Codul Penal”, se arată în comunicatul Parchetului Curţii de Apel Bucureşti.
Articolul 112 din Noul Cod Aerian al României prevede că „Încălcarea de către personalul aeronautic civil a îndatoririlor de serviciu prevăzute de actele normative cu putere de lege sau neîndeplinirea acestora, dacă fapta a pus în pericol siguranţa unei aeronave în zbor şi prin aceasta s-a cauzat o pagubă ori o vătămare a drepturilor sau intereselor legitime ale unei persoane fizice sau ale unei persoane juridice, se pedepseşte cu închisoare de la 2 ani la 7 ani şi interzicerea unor drepturi”.
De asemenea, în articolul 114, alineatele 1, 2 din acelaşi act normativ se precizează că „efectuarea serviciului de către personalul aeronautic aflat sub influenţa băuturilor alcoolice constituie infracţiune şi se pedepseşte cu închisoare de la 6 luni la 3 ani sau cu amendă; efectuarea serviciului de către personalul aeronautic care are o îmbibaţie alcoolică de peste 0,80 g/l alcool pur în sânge ori se află sub influenţa unor substanţe psihoactive se pedepseşte cu închisoare de la unu la 5 ani şi interzicerea unor drepturi”.
Totodată, la articolul 115 alineatul 1 este prevăzut că „pilotarea unei aeronave de către o persoană care nu posedă documentele de certificare prevăzute de reglementările în vigoare pentru pilotarea aeronavei respective se pedepseşte cu închisoare de la unu la 5 ani”.
- O aeronavă de mici dimensiuni s-a prăbuşit sâmbătă în localitatea Letca Nouă din judeţul Giurgiu. La faţa locului au fost identificate două persoane decedate.
