Judecătorii francezi au dispus punerea sub sechestru a unei vile de lux dintr-o zonă elitistă a Franței, aparținându-i oligarhului Vladimir Plahotniuc, dat în urmărire internațională după ce a fugit din Republica Moldova, conform Radio Chișinău.

HotNews.roFoto: Hotnews

Urmare a solicitării Procuraturii pentru Combaterea Criminalității Organizate și Cauze Speciale (PCCOCS), Tribunalul judiciar din Thonon-les-Bains, Franța, a dispus aplicarea sechestrului asupra unei vile din orașul francez Sciez - una din zonele de elită ale Franței, la granița cu Elveția.

Potrivit estimărilor autorităților franceze, vila ar valora peste 4,2 milioane euro, iar punerea sub sechestru ar avea ca scop garantarea posibilității aplicării pedepsei complementare a confiscării bunului în cadrul dosarului penal investigat de procurorii din Moldova.

Citând autoritățile cipriote, judecătorul francez indică și faptul că Vladimir Plahotniuc ar fi creat o rețea criminală la nivel național și internațional în 2009-2019, iar cu implicarea lui Ilan Șor au înregistrat societăți cipriote și panameze în Anglia și au deschis conturi bancare pentru depunerea banilor deturnați din băncile din Moldova, mai scrie Radio Chișinău.

Presa de la Chişinău aminteşte că într-o investigaţie realizată în 2018 Rise Moldova a scris despre patru imobile ale lui Vladimir Plahotniuc, pe atunci lider al Partidului Democrat, aflate pe axa Geneva – Sciez – Les Houches – Bucureşti, care ar valora peste 30 de milioane de euro.

Vlad Plahotniuc ar fi plecat din Republica Moldova în iunie 2019, imediat după demisia Guvernului Pavel Filip, după ce partidul pe care-l conducea, PDM, a cedat guvernarea unei coaliții formate din Blocul ACUM și PSRM, destrămată în noiembrie 2019.

În 17 iunie, Vlad Plahotniuc scria pe Facebook că decizia de a se retrage de la guvernare a fost luată pentru a nu adânci criza politică de la Chișinău, dar ea nu înseamnă că se va retrage din politică, urmând doar să ia o pauză și să-și coordoneze echipa din afara țării.

Plahotniuc este dat în urmărire internaţională după ce procurorii i-au înaintat învinuiri pentru trei capete de acuzare: "crearea și conducerea unei organizații criminale", "escrocherie" și "spălare de bani" în proporții deosebit de mari.