​Poliția Română a anunțat joi că a început o anchetă în cazul șefilor de inspectorate județene Timiș și Vaslui după ce în presă au apărut informații potrivit cărora cei doi ar fi folosit în interes personal mașinile de serviciu.

Poliția RomânăFoto: Dreamstime.com

„Având în vedere informațiile apărute în spațiul public, din care rezultă că inspectorii șefi ai inspectoratelor de poliție județene Timiș și Vaslui ar fi folosit autoturisme de serviciu fără respectarea prevederilor legale, conducerea Poliției Române a dispus efectuarea de verificări, prin Direcția Control Intern", a transmis Inspectoratul General al Poliției Române.

La finalizarea verificărilor, vor fi dispuse măsuri legale, dacă se impun, a mai precizat Poliția Română.

Șeful IPJ Timiș, chestorul Aurelian Alin Petecel, ar fi folosit mașina de serviciu anul trecut și în 2022 pentru a se deplasa la casa de vacanță aflată la aproximativ 85 de km de Timișoara, deși regulile MAI prevăd că autoturismul pus la dispoziție de instituție poate fi folosit doar între casă și serviciu și în timpul unei misiuni, potrivit Liberatea.

Ziarul a publicat două poze, din anii 2022 și 2021, care arată mașina pusă la dispoziție de MAI chestorului Aurelian Alin Petecel, un Audi A4 bleumarin, la casa de vacanță de pe malul lacului Surduc, în estul județului Timiș.

Într-un răspuns pentru Libertatea, IPJ Timiș a precizat că potrivit articolului 99 din anexele Ordinului 599 din 2008, referitor la asigurarea tehnică de autovehicule a structurilor Ministerului Internelor şi Reformei Administrative, că șefii "instituţiilor şi structurilor aflate în subordinea Ministerului Internelor şi Reformei Administrative, conform reglementărilor legale în vigoare privind structura organizatorică a Ministerului Internelor şi Reformei Administrative, pot folosi autoturismul de serviciu din dotarea unităţii şi pentru deplasarea la şi de la domiciliu sau reşedinţă”.