Valul de căldură își continuă „parcursul” european, iar joi după-amiază au fost 37 de grade în Suedia și Polonia, iar la noi au fost 38 de grade la Calafat și Drobeta Turnu Severin. În Marea Britanie, unde marți au fost 40 de grade, maximele au ajuns la 25 de grade.

Temperaturile in Europa la ora 17, pe 21 iulie 2022Foto: Meteociel

Cea mai spectaculoasă temperatură de joi a fost la aeroportul Hultsfred din Suedia, 37 de grade, nu departe de recordul național. Tot 37 C au fost în Polonia, la Poznan. Maxima din Slovacia a fost de 38 de grade, la Dudince, iar în Ungaria au fost 37 C la Budapesta.

Căldura a persistat în sudul Europei, maximele ajungând la 40 de grade în Spania și Italia. În Bosnia au fost 39 de grade, în Serbia 38 C, iar în Cehia, 35 de grade. În Germania, unde maxima de miercuri a fost 39 de grade, joi au fost 34 de grade.

În România maximele au ajuns în sud la 38 de grade, dar „greul” abia începe la noi. Cea mai dură zi va fi sâmbătă.

Sursa Weatheronline.co.uk