Compania Lacuri, Parcuri şi Agrement Bucureşti (ALPAB) din subordinea municipalității a fost amendată cu 44.000 de lei pentru mizeria din Parcul Cișmigiu, a anunțat joi Prefectura Capitalei. Amenzile au fost date după ce recent prefectul a mers în control în Cismigiu, spunând că "nu poţi să mergi prin el fără să nu ai un moment de disconfort cel puţin".

Parcul CismigiuFoto: Hotnews

Conform Prefecturii, în urma controlului făcut în Parcul Cişmigiu, Garda de Mediu a aplicat companiei Lacuri, Parcuri şi Agrement Bucureşti (ALPAB) două amenzi de câte 10.000 de lei pentru nerespectarea obligaţiei de a asigura refacerea şi îngrijirea spaţiilor verzi din Parcul Cişmigiu şi pentru "nerespectarea regulilor privind impactul asupra mediului".

De asemenea Direcţia de Sănătate Publică Bucureşti a dat o amendă de 4.000 de lei pentru starea mobilierului din parc, iar Comisariatul pentru Protecţia Consumatorilor a constatat că nu fuseseră remediate problemele descoperite la un control anterior, dar mai ales că şi în prezent în parc sunt condiţii igienico-sanitare precare la prestarea serviciilor, motive pentru care a aplicat două amenzi de 20.000 de lei.

Amenzile au fost date în urma controalelor dispuse de Toni Greblă în 13 iulie, "având în vedere numeroasele sesizări ale cetăţenilor, semnalele apărute în mass-media şi apelurile repetate făcute către autorităţile publice locale".

Prefectura spune că în urma controalelor au fost descoperite următoarele probleme:

  • Porțiuni din parc în care iarba era necosită, alte zone în care nu era iarbă deloc, arbori netoaletați, arbori aflați în stare avansată de degradare, frunze și deșeuri pe alei și pe spațiul verde.
  • Mobilierul Parcului Cișmigiu (bănci, foișoare) este deteriorat și murdar, locurile de joacă pentru copii prezintă risc de accidentare, iar aleile parcului sunt deteriorate, cu gropi și crăpături în asfalt.

Prefectul Capitalei: Parcul Cişmigiu este lăsat în paragină / Nicușor Dan: Opinii poate formula oricine

Prefectul Capitalei, Toni Greblă, a fost în control în Cișmigiu în 13 iulie, când spunea că municipalitatea refuză să vadă cât de mulţi oameni sunt nemulţumiţi de cum arată parcul.

  • "Este lăsat în paragină, nu poţi să mergi prin el fără să nu ai un moment de disconfort cel puţin, dacă eşti un pic mai în vârstă să nu ai şi un moment de nostalgie faţă de ceea ce era odată perla parcurilor bucureştene, Cişmigiul, şi ce a ajuns în prezent.
  • Aceste lucruri a trebuit să le verific împreună cu inspecţiile de specialitate tocmai pentru că am văzut din partea autorităţii care administrează parcul o indolenţă totală, un refuz de a vedea că foarte mulţi cetăţeni locuitori ai Bucureştiului sunt nemulţumiţi de modul cum arată parcul", afirma atunci Toni Greblă.

Primarul general al Capitalei, Nicuşor Dan, a replicat spunând că unele dintre aspectele care îl nemulţumesc pe prefectul Capitalei, Toni Greblă, referitor la aspectul Parcului Cişmigiu persistă de ani, iar municipalitatea a început demersuri pentru a remedia situaţia.

  • "Lucrurile acestea, câteva dintre ele, aşa cum le-a constatat, sunt acolo de ani de zile.
  • Nu s-au crăpat aleile din acest an de mandat. Nu s-au îndoit gardurile în acest an de mandat. Nu s-a rupt Podul Mare în acest an de mandat.
  • Noi am început cu lucrurile cele mai grele: podul, cuva lacului. Avem buget pentru alei, pentru schimbarea locurilor de joacă. (...) Atribuţia lui asta este - să se respecte legea în Bucureşti şi nu a făcut nimic în Inspectoratul de Stat în Construcţii de un an de zile sesizat cu nelegalitatea PUZ-urilor de sector, prin care dispar sute de hectare de spaţiu verde. Nu a făcut nimic să constate că Inspectoratul de Stat în Construcţii nu şi-a făcut treaba. Asta e treaba domnului prefect. Aşa, să dăm opinii despre cum arată oraşul poate oricine", a afirmat Nicuşor Dan, la Realitatea TV.

În opinia sa, la mijloc ar putea fi "o mişcare politică".