Edilul municipiului Iaşi, Mihai Chirica, a fost trimis în judecată de către procurorii DNA pentru complicitate la fals intelectual şi complicitate la abuz în serviciu într-un dosar care priveşte construirea ilegală a unui imobil. Anchetatorii l-au trimis în judecată şi pe fostul viceprimar al Iaşiului, Gabriel Harabagiu.

Mihai ChiricaFoto: Agerpres

Primarul Iaşiului, Mihai Chirica, este acuzat de complicitate la fals intelectual, complicitate la abuz în serviciu, dacă funcţionarul public a obţinut, pentru sine sau pentru altul, un folos necuvenit şi fals intelectual în formă continuată (două acte materiale), potrivit unui comunicat DNA.

În dosar sunt vizaţi şi fostul viceprimar al Iaşiului Gabriel Harabagiu, fostul arhitect-şef al municipiului Anca Brânduşescu, un registrator în cadrul Oficiului de Cadastru şi Publicitate Imobiliară Iaşi Mariana Popa, dar şi administratorul societăţii FLUX SRL.

Ce spun procurorii DNA:

  • În exercitarea atribuțiilor de înlocuitor al primarului, inculpatul Harabagiu Gabriel Vasile, la acea dată viceprimar al municipiului Iași, beneficiind de ajutorul primarului Chirica Mihai, ar fi dispus/semnat documente, cu încălcarea legii și prin atestarea unor împrejurări contrare realității, în procedura de atestare a construirii, respectiv a extinderii unui imobil din municipiul Iași.
  • Concret, blocul ar fi fost construit și intabulat ilegal de către SC FLUX S.R.L, cu mai multe niveluri față de cele prevăzute în autorizație, iar suprafața imobilului este mai mare decât cea din autorizație fiind încălcat planul urbanistic zonal.
  • La emiterea documentelor în condiții de nelegalitate ar fi participat și inculpata Brândușescu Anca-Nora, la acea vreme arhitect șef al municipiului Iași.
  • Intabularea imobilului în cartea funciară s-ar fi efectuat în baza certificatului de atestare a edificării/extinderii construcției, datat 10.10.2018, emis de municipiul Iași. Cu privire la certificatul respectiv, din materialul probator administrat în cauză ar fi rezultat existența, pe parcursul derulării procedurilor de atestare a construcției, a 3 (trei) variante diferite din punct de vedere al conținutului sau al persoanelor care au semnat certificatul, toate variantele având același număr de înregistrare și aceeași dată.
  • Pe baza certificatului emis de primărie, inculpata Popa Mariana, în calitate de registrator în cadrul Oficiului de Cadastru și Publicitate Imobiliară Iași, ar fi admis cererea de intabulare (la data de 27 decembrie 2018) cunoscând că documentele care o însoțeau nu reflectă situația reală a imobilului și că, în mod legal, această cerere ar fi trebuit respinsă, așa cum aceeași inculpată o făcuse de altfel făcut-o anterior (la data de 23 octombrie 2018).
  • Emiterea certificatului de atestare a creat, pentru societatea beneficiară SC FLUX SRL, posibilitatea de a înscrie dreptul de proprietate asupra imobilului în cartea funciară și de a proceda la vânzarea apartamentelor din respectivul imobil, cu obținerea de foloase necuvenite.

Dosarul a fost trimis spre judecare la Tribunalul Iași.

Marţi, şi preşedintele Consiliului Judeţean Iaşi, Costel Alexe, a fost trimis în judecată de către procurorii DNA într-un dosar în care este acuzat de două infracţiuni de abuz în serviciu.