​CFR SA informează că pe intervalul de stații Conop - Ilteu, din cauza unui deranjament anunțat de ENEL la rețeaua națională de alimentare cu energie electrică, trenurile vor circula dublate cu locomotive Diesel, pe o distanță de aproximativ 60 de km. Tronsonul este între Arad și Deva, unde apar des întârzieri, din cauza lucrărilor de modernizare de pe Coridorul IV.

Tren al CFR CalatoriFoto: Hotnews

UPDATE: Circulație feroviară reluată în condiții normale de trafic (cu tracțiune electrică), între stații Conop și Ilteu, începând cu ora 15.50, ora de la care ENEL a reluat alimentarea cu energie electrică a rețelei naționale.

Trenul IR 347 Viena - București avea 35 de minute întârziere la pelcarea din Arad și a acumulat 124 de minute întârziere la trecerea prin Brănișca, la 14 km de Deva.

Trenul IR 1763 Iași - Timișoara avea 28 de minute întârziere la Deva și a ajuns cu 117 minute întârziere la Arad, făcând 4 ore și 45 minute pe 149 km.

Trenul sezonier IR 1920 Mangalia - Arad nu avea întârziere la Deva, dar spre Săvârșin a acumlat aproape patru ore. Între parcursul durează cam 20 de ore.

UPDATE Ora 14.00

E-Distribuție a dat un comunicat în care spune că echipele lucrează în teren pentru a repara problema. Este menționată și cauza înreruperii: un copac căzut

Echipe ale E-Distribuție Banat intervin pe teren pentru restabilirea în cel mai scurt timp posibil a alimentării cu energie electrică a două stații CFR pe intervalul Conop – Ilteu, pe tronsonul între Arad și Deva, în urma unei avarii apărute din cauza unui copac tăiat și căzut pe linia de înaltă tensiune. Regretăm disconfortul creat călătorilor CFR și îi asigurăm că facem toate demersurile pentru realimentarea în siguranță a stațiilor feroviare.

Ce spune CFR Infrastructură

Reprezentanții furnizorului național ENEL au anunțat că deranjamentul la sistemul de furnizare a energiei electrice, în partea de vest a țării, deranjament care afectează inclusiv traficul feroviar pe relația Conop - Ilteu, va fi remediat în aproximativ 3 ore.

Astfel, pentru menținerea continuității traficului feroviar, dar și pentru evitarea opririi, în intervalul orar anunțat de ENEL, a trenurilor în gările de pe traseu, SRCF Timișoara, în colaborare cu operatorul național de transport feroviar de călători - SNTFC CFR Călători - vor asigura tracțiune Diesel pentru trenurile care sunt deja înscrise în circulație și tranzitează zona afectată de deranjamentul la rețeaua națională.

CFR SA adresează scuze călătorilor și îi asigură că personalul feroviar al SRCF Timișoara întreprinde toate demersurile necesare și intervine operativ, astfel încât să fie asigurată continuitatea graficului de circulație, în partea de vest a țării.