Shinzo Abe a fost primul premier nipon care a călătorit 8.700 de kilometri în 2018 pentru o vizită istorică în România, însă a găsit ușa Guvernului României închisă pentru că prim-ministrul din acea perioadă, Mihai Tudose, a demisionat după ce a pierdut sprijinul partidului. Oficialul japonez a vizitat în schimb obiective turistice din București și a fost primit de președintele Klaus Iohannis.

Klaus Iohannis și Shinzo AbeFoto: Presidency.ro

România a fost pusă într-o lumină proastă când şeful executivului din Japonia, Shinzo Abe, a făcut o vizită oficială în ţara noastră în 2018, fiind prima dată în ultimii 100 de ani când un premier nipon vine la București.

Shinzo Abe avea programată o întâlnire pe 16 ianuarie 2018 cu omologul său, Mihai Tudose, pentru discuții și un dejun la Palatul Victoria, însă Mihai Tudose și-a anunțat demisia chiar în seara dinaintea sosirii lui Shinzo Abe. De ce? Pentru că PSD-ul condus de Dragnea nu mai avea răbdare să-l dea jos pe Tudose, al doilea premier pe care social-democrații și-l „picau” după ce cu un an înainte l-au dat jos pe Grindeanu.

Drept urmare, Shinzo Abe a fost nevoit atunci pe loc să-și anuleze vizita de la Guvernul României.

Oaspetele japonez, în schimb, a mers împreună cu soţia sa, Akie Abe, la Muzeu Satului din Bucureşti și a vizitat Grădina Japoneză din parcul Regele Mihai, însoţit de primarul Capitalei, Gabriela Firea.

De asemenea, Shinzo Abe s-a întâlnit cu președintele Klaus Iohannis.

În cadrul turneului din Europa de Est, Abe a mai vizitat Estonia, Letonia, Lituania, Bulgaria si Serbia, potrivit news.ro.

Care a fost explicația lui Mihai Tudose

Mihai Tudose a declarat ulterior la TVR 1, că a cerut PSD să amâne ședința CEx în care știa că va fi decisă retragerea sprijinului politic, în contextul vizitei din 16 ianuarie 2018 a premierului Japoniei Shinzo Abe, care a trebuit să își modifice programul pentru că Tudose și-a dat demisia din funcția de premier.

„Am transmis «domnule, marți vine premierul Japoniei. Ar fi bine ca CEx-ul acesta, care era o poveste cu final previzibil, hai să fie miercuri. Să vină omul acela, să vorbim cu el, să vină și el într-o țară normală, cu prim-ministru. Dacă a doua zi când pleacă el, plec și eu, atunci e în regulă. Dar el a fost în România și a vorbit cu prim-ministrul». Apropo de ce vorbeam mai devreme că fericirea îi provoacă cuiva scăderea globulelor roșii (Liviu Dragnea - n.r.), «nu domnule, facem luni, înaite». «Că de ce nu te-ai întâlnit premierul Japoniei?». Păi cum naiba să mă mai întâlnesc cu omul acela ca să vorbim despre ce? În timp ce eu strângem ficusul să îi spun că «ce-o să facă el cu mine»”, a declarat Mihai Tudose la acea vreme la TVR 1.

„Pe care tot cineva dintre comunicatori a dezvăluit-o «domnule, un act dezagreabil. L-a lăsat pe ăla, săracul». A fost ajutat să se vadă prost. De ce nu m-am mai întâlnit cu el? Fiindcă eu nu mai eram prim-ministru la momentul acela”, a completat Tudose, legat de criticile apărute la acea vreme cu privire la faptul că nu l-a primit nimeni de la Guvern pe prim-ministrul nipon.