Românca de 40 de ani care și-a pierdut viața în Egipt , la Hurghada, după ce a fost atacată de un rechin, este o femeie din Suceava, care lucra la Administratia Judeteana a Finanțelor Publice.

Marea Rosie la Hurghada Foto: C Lofffonseca, Dreamstime.com

​Roxana D. era în vacanță în Egipt. Ea își cumpărase două sejururi, pentru a petrece o perioadă mai lungă în această țară. Ea practica snorkeling, potrivit Stiri din Bucovina .

Tot atacată de un rechin a mai murit și o turistă de 68 de ani din Austria. Ambele atacuri au avut loc la 600 de metri unul de celălalt, în largul coastei Sahl Hashees.

Ministerul Afacerilor Externe (MAE) a anunțat că Ambasada României la Cairo a fost notificată telefonic, la data de 3 iulie a.c., de către agentul unei companii de turism cu privire la decesul unui cetățean român de sex feminin aflat în vacanță în stațiunea Hurghada, Egipt.

În acest context, reprezentanții ambasadei au întreprins demersuri, în regim de urgență, pe lângă autoritățile competente egiptene în vederea obținerii unor informații suplimentare cu privire la circumstanțele producerii decesului.

Potrivit informațiilor transmise de autoritățile competente egiptene, în urma investigațiilor realizate, a reieșit că decesul cetățeanului român s-a produs în urma unui atac al unui rechin.

Reprezentanții Ambasadei României la Cairo au întreprins demersurile necesare pe lângă autoritățile române competente pentru identificarea, de urgență, a familiei din România a persoanei decedate, fiind transmise condoleanțe pentru pierderea suferită și oferite informațiile necesare cu privire la repatrierea trupului neînsuflețit pentru a fi înmormântat în România.