Preşedintele Klaus Iohannis a salutat duminică anunţul liderului de la Casa Albă Joe Biden de a finanța cu 14 milioane de dolari etapa preliminară a studiilor de inginerie și proiectare pentru dezvoltarea reactoarelor modulare mici (SMR) din România.

Klaus IohannisFoto: AGERPRES

Guvernul SUA împreună cu firma americană NuScale Power LLC (Tigard, Oregon) vor oferi 14 milioane de dolari pentru susţinerea studiilor de inginerie şi proiectare în vederea implementării de către România a unei centrale cu tehnologie SMR (Small Modular Reactor, reactoare modulare mici), prima de acest fel, anunţă Casa Albă duminică pe site-ul său, potrivit Agerpres.

Update Premierul Nicolae Ciucă a spus că anunțul președintelui SUA „confirmă succesul eforturilor de cooperare dedicate dezvoltării programului nuclear civil național, pas esențial pentru atingerea țintelor de decarbonizare și asigurarea independenței energetice a României”

  • „România face pași fermi spre independența energetică și spre a deveni un exportator net de energie. Decizia SUA de a finanța cu 14 milioane dolari studiile de proiectare în România a reactoarelor modulare de mici dimensiuni (SMR) este un pas esențial pentru domeniul nuclear civil românesc.
  • În paralel cu dezvoltarea tehnologiei SMR, România va construi reactoarele 3 și 4 de la Cernavodă. Producția de energie nucleară contribuie la scăderea gradului de poluare generată de centralele termoelectrice și la creșterea gradului de protecție a mediului, ambele fiind obiective asumate de întreaga Uniune Europeană. Îi încurajez pe actorii din industria nucleară din România și pe experții români din domeniu să se implice, pentru a deschide țării noastre calea către energia viitorului, nepoluantă, stabilă și accesibilă!
  • Prin aceste proiecte, platformele de extracție a gazului metan din Marea Neagră și investițiile în energia regenerabilă, România va deveni nu doar independentă energetic, ci și un furnizor stabil în regiune”, a scris premierul Nicolae Ciucă pe Facebook.

„Salut anunțul președintelui Biden privind cooperarea energetică dintre România și Statele Unite, cu 14 milioane de dolari pentru o nouă etapă a programului de reactoare modulare în România. Asigurarea securității energetice este un obiectiv comun al Parteneriatului Strategic dintre România și Statele Unite”, a scris președintele Klaus Iohannis pe Twitter.

SUA și România anunțat în noimebrie 2021 planul de construcție în România a primei centrale cu reactoare nucleare de mici dimensiuni (SMR), cea mai nouă tehnologie nucleară civilă.

Acordul comercial va include o uzină NuScale cu 12 module, care va crea iniţial peste 6.000 de locuri de muncă în SUA şi România, cu potenţialul de a creşte la 30.000 de locuri de muncă în SUA şi România pe măsură ce proiectul creşte.

Primul reactor modular mic din România va fi amplasat la Doiceşti, în judeţul Dâmboviţa.

Centrala va fi construită în parteneriat cu NuScale Power, care a anunțat deja că primele componente vor fi fabricate anul acesta.