​​Decizii importante la summit-ul NATO de săptămâna viitoare de la Madrid. Noul concept strategic al Alianței Nord Atlantice, un document care va fi revizuit pentru prima oară din 2010 încoace, va prevedea clar că Rusia este o amenințare directă la adresa securității transatlantice, au declarat pentru HotNews.ro surse oficiale.

Iohannis si Stoltenberg la baza de la Mihail KogalniceanuFoto: Administratia Prezidentiala

Catalogarea Rusiei ca amenințare a făsut obiectul unor negocieri intense între parteneri, însă în final a primat argumentul actualului context de securitate, după invazia Rusiei în Ucraina.

Pentru România, au susținut sursele citate, a fost important ca documentul privind noul concept strategic al NATO să fie ancorat în realitatea actuală.

În acest context, în premieră Marea Neagră va fi recunoscută ca având o importanță strategică în apărarea colectivă.

Ca acțiuni de apărare și descurajare, aliații au în vedere posibilitatea transformării grupurilor de luptă în brigăzi. De asemenea, se prevede crearea de forțe de întărire care vor fi alocate fiecărui grup de luptă sau brigăzi, ceea ce înseamnă o reacție rapidă dacă situația o impune.

Totodată, vor fi repoziționări de muniție, în condițiile în care după izbucnirea războiului din Ucraina s-a constatat că trimiterea de echipament militar este dificilă.

Liderii NATO vor aproba de asemenea pachete de sprijin neletal pentru parteneri, între care Ucraina.

Stoltenberg: „Intensificăm descurajarea şi apărarea”

Secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, a declarat joi că la summitul NATO vor fi luate „decizii importante” la cinci capitole „cheie'', printre care sprijinul pentru Ucraina, consolidarea prezenţei militare şi aprobarea noului Concept Strategic, documentul care va orienta strategiile Alianţei în anii următor.

Într-o conferință comună cu premierul ceh Petr Fiala, Stoltenberg a spus că noul concept strategic că reprezintă „planul cardinal pentru viitorul Alianţei noastre” şi „va stabili poziţia noastră comună faţă de Rusia, provocările emergente şi China, precum şi asocierea noastră cu UE, care a atins niveluri fără precedent”.

„Intensificăm descurajarea şi apărarea, ne consolidăm prezenţa, capacităţile şi disponibilitatea, în special în partea estică a Alianţei”, a adăugat Stoltenberg.

Vor fi de asemenea adoptate măsuri de susţinere a Ucrainei şi a „altor parteneri în situaţie de risc”, NATO având prevăzut să aprobe pentru Ucraina „un pachet exhaustiv de asistenţă”.

La summitul NATO va participa şi preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski, dar el va interveni prin legătură video.

Summitul de la Madrid va lua în discuţie şi cererile Finlandei şi Suediei de aderare la Alianţă, blocate însă de veto-ul Turciei, care solicită celor două ţări să-şi schimbe radical atitudinea faţă de organizaţiile politice kurde.