Therese Hydén, Ambasadoarea Suediei în România, a comentat, în exclusivitate pentru HotNews.ro, diferențele culturale dintre suedezi și alte popoare, în contextul unei discuții globale, pornite de la declarația unui utilizator pe Reddit, în care povestea cum a fost ținut nemâncat când a mers într-o vizită la un prieten suedez.

HotNews.roFoto: Hotnews

Suedia a ajuns în trending pe Twitter (#Swedengate), la nivel internațional, după ce oamenii au aflat un obicei mai puțin obișnuit care se întâmplă în societatea ei - cazurile în care un copil aflat în vizită la un prieten nu este invitat la masă de părinții acestuia, ci lăsat să aștepte în cameră, cât el mănâncă.

Dezbaterea a pornit pe Reddit, atunci când un utilizator a întrebat: „care este cel mai ciudat lucru pe care ai fost nevoit să-l faci în vizită la cineva, din cauza culturii/religiei?” Cineva a răspuns: „Îmi aduc aminte o vizită în care am fost, la prietenul meu suedez. În timp ce ne jucam în camera lui, mama lui a țipat că cina este gata. Și fiți atenți. El mi-a spus să AȘTEPT în camera lui cât timp se duce să mănânce. A fost o nebunie totală.”

Comentariul a ieșit în evidență, mulți s-au mirat de această practică, iar discuția a devenit virală, atunci când s-a mutat pe Twitter.

Români stabiliți în Suedia au povestit pentru HotNews.ro că s-au întâlnit cu acest obicei, deși el nu mai reprezintă o practică recurentă în societate. Conversația s-a extins până la nivelul de ospitalitate al suedezilor și modul în care se comportă, în raport cu ceilalți.

Therese Hydén, Ambasadoarea Suediei în România, a comentat subiectul pentru HotNews.ro și a explicat motivul pentru care obiceiul era des întâlnit printre cetățenii țării, în urmă cu 40 de ani.

„Mulțumesc pentru interesul pe care-l aveți pentru Suedia. Normal că suntem conștienți de „furtuna generată pe Twitter” în urma acestei discuții. În copilăria mea, în anii 1970-1980, aceasta era practica în societate, dar în prezent lucrurile s-au schimbat”, susține Hydén.

Așa cum adaugă, explicația acestui obicei, des întâlnit în urmă cu 40 de ani, are legătură cu modul în care părinții percepeau un astfel de comportament.

„În principal, părinții nu se așteptau ca copiii lor să mănânce în vizită la o altă familie, deoarece gestul ar fi putut fi interpretat ca motiv de sărăcie - să-ți trimiți copiii să mănânce în casa altcuiva. Mai mult, părinții nu invitau la masă pe copilul aflat în vizită, deoarece știau că părinții lui gătesc cina în propria lor casă. Așadar, înțelegerea nescrisă era ca copiii să ia cina acasă la ei și nu în casa prietenilor lor.

În prezent, acest obicei s-a schimbat, iar familiile suedeze își vor invita prietenii copiilor lor la cină”, precizează Ambasadoarea.

Therese Hydén punctează și modul general de a fi al suedezilor, cât și impresia inițială pe care o pot avea asupra altor culturi.

„Am speranța că suedezii sunt priviți ca oameni prietenoși cu toți străinii, inclusiv față de români, însă, cel mai probabil, suntem considerați mai rezervați, mai puțin comunicativi și oameni care mențin o distanță fizică față de ceilalți. Spre exemplu, în Suedia, când urci într-un autobuz sau într-un tren, obiceiul este de a găsi un loc unde nu mai stai lângă altcineva și de a evita discuțiile de complezență cu ceilalți pasageri.

Suedia are mai mult o cultură individualistă. Cel mai probabil, suedezii nu vor invita imediat o altă persoană la ei acasă, indiferent dacă este vorba despre un alt suedez sau cineva dintr-o țară diferită. Însă, odată ce ajungi să cunoști un suedez, ea ori el vor fi extrem de loiali și empatici”, subliniază Ambasadoarea.