Asociația Națională a Agențiilor de Turism (ANAT) anunță, în urma consultărilor touroperatorilor specializați și a partenerilor hotelieri, că în acest an, litoralul românesc a primit, cu ocazia mini-vacanței de Rusalii, peste 60.000 de turiști. Cifra este mult mai mare comparativ cu minivacanța de Rusalii de anul trecut, când pe litoral au fost doar 10.000 de turiști, în contextul unui 2021 dominat încă de restricții și de temeri.

Foto:

La acest aflux de turiști a contribuit mult eliminarea totală a restricțiilor, litoralul românesc redevenind o destinație dedicată distracției, evenimentelor, festivalurilor. Minivacanța de Rusalii reprezintă încă un pas foarte important de revenire la normalitate a turismului românesc și marchează, practic, deschiderea sezonului estival.

Estimările ANAT sunt că pe litoralul românesc s-au cheltuit, în perioada 10 – 13 iunie, circa 150 de milioane de lei. Cele mai aglomerate stațiuni au fost Mamaia – Mamaia-Nord, Eforie Nord, Venus și, firește, Vama Veche.

În Delta Dunării, multe hoteluri și pensiuni au avut un grad de ocupare de peste 90%, găzduind mii de turiști, iar românii au mai optat și pentru zonele de turism rural (Bran-Moieciu, Apuseni, nordul Olteniei – Oltenia de sub munte, Maramureș, Bucovina etc.), turism montan (Predeal, Poiana Brașov, Sinaia) dar și pentru stațiuni balneare (Băile Herculane, Băile Felix, Călimănești-Căciulata). ANAT estimează că circa 50.000 de români și-au petrecut minivacanța în celelalte zone turistice ale României, cu excepția litoralului.

De asemenea, peste 20.000 de turiști au fost pe litoralul bulgăresc, 15.000 în Grecia (în special Halkidiki, Paralia Katerini, Thassos) și circa 5.000 în Turcia (Bodrum, Kușadasi, Antalya).