Câteva zeci de persoane, printre care și Tudor Chirilă, au protestat, sâmbătă, în Bucureşti, faţă de forma propusă pentru legile securităţii naţionale.

protest Piata Victoriei fata de legile securitatii nationaleFoto: Facebook / Dioleta Cretu

Tudor Chirilă a avertizat că se „strânge cureaua”.

  • ”Am venit la protestul organizat de Corupţia Ucide şi de Asistenţa Civică Galaţi. Nu e multă lume în piaţă, dar pe mine chestia asta nu mă deranjează (...) Nu e important că e puţină lume în stradă, este important că mai sunt câţiva oameni care realizează că un protest creează vizibilitate şi transmite mesajul că oamenii nu sunt dispuşi să se întoarcă la metehne de dinainte de 1989. Încet-încet, se strânge cureaua. Mai un judecător care e dat afară din magistratură pe nişte motive puerile, mai un jurnalist ca Emilia Şercan care denunţă plagiatul prim-ministrului şi după aia i se orchestrează o campanie de compromitere şi de defăimare, ba un alt jurnalist care este demis exact în momentul în care critică legile securităţii naţionale. Aşa se strânge cureaua. Ba o Curte Constituţională care dă liber plagiatorilor”, a spus Chirilă, potrivit News.ro.

Artistul s-a referit şi la preşedintele Klaus Iohannis, pe care l-a catalogat ca fiind ”ticălos”.

  • ”Sigur că avem un preşedinte ticălos, care a dezamăgit electoratul care l-a votat, electorat care l-a votat nu pentru că avea vreo valoare intrinsecă el ca preşedinte, ci pentru că era pur şi simplu un rău mai mic. Nu-i nicio problemă, lucrurile merg înainte, nu ştiu dacă merg în direcţia bună, eu cred că merg în direcţia greşită”, a mai declarat Tudor Chirilă.

Coaliția de guvernare se pregătește pentru o aprobare rapidă a noilor legi ale securității naționale despre care societatea civilă acuză că „militarizează statul”.

Proiectele apărute în presă nu sunt asumate explicit de niciun actor politic de la putere.

Președintele Klaus Iohannis a declarat marți că a fost o eroare majoră faptul că ”cineva, și știm cine” a considerat că e bine să dea ”pe surse” proiectele de legi ale securității naționale. Iohannis a insistat că nu există motive de îngrijorare, pentru că nu-și dorește nimeni o restaurație a vechii Securități sau o restrângere a drepturilor cetățenilor, iar proiectele vor suferi modificări în momentul în care vor intra în dezbatere publică.