Dacă subiectul educației în limba maternă pentru românii din Ucraina a stârnit patimi aprinse, mai ales în contextul războiului declanșat de Rusia, de mult mai puțin interes s-a bucurat cel al educației minorității ucrainene din România.
Războiul început de Rusia pe 24 februarie a readus în atenția românilor un subiect controversat: dreptul la educație în limba maternă pentru comunitatea română din Ucraina.
Cum era de așteptat, subiectul a fost speculat de propaganda putinistă care a încercat astfel să umfle o dispută deja existentă și i-a determinat pe politicienii din ambele țări să dea asigurări că, atât românii din Ucraina, cât și ucrainenii din România sunt respectați și „se vor bucura de drepturi în oglindă” (afirmația aparține președintelui Zelenski).
În articolul „Cât de discriminată este, în realitate, limba română în Ucraina și politica struțului aplicată de Ministerul Educației pe acest subiect” am explicat cum s-au schimbat în ultimii ani legile din Ucraina referitoare la educația în limbile minorităților, ce drepturi au cei 400 de mii de vorbitori de limbă română (români și moldoveni) și care sunt subiectele aflate încă în dispută.
În același timp, nu la fel de multă atenție din partea opiniei publice a primit educația în limba maternă a ucrainenilor din România. Cum se raportează ei la acest subiect care, de cealaltă parte, a stârnit multe pasiuni?
În acest sens, mi-a atras atenția și declarația din 27 aprilie a premierului Nicolae Ciucă care, după ce s-a întâlnit la Kiev cu președintele Zelenski, a declarat că în România ar exista 45 de școli și șapte licee unde se predă în limba ucraineană și că nu mai puțin de 1600 de copii ucraineni sunt înscriși în aceste unități de învățământ.
Declarația a fost făcută în contextul în care copiii refugiaților ucraineni din România ar avea unde să învețe în limba maternă, dacă și-ar dori acest lucru.
Într-adevăr, potrivit experților, România are una dintre cele mai bune legislații din Europa pentru educația în limbile minorităților naționale: „În funcţie de necesităţile locale se organizează, la cererea părinţilor (...), grupe, clase sau unităţi de învăţământ preuniversitar cu predare în limbile minorităţilor naţionale”, scrie în Legea 1 din 2011.
Cadrul legal există, fără discuție, nimeni nu poate spune că ucrainenii din România ar fi discriminați în vreun fel. Pe de altă parte, întrebarea este una de ordin practic: cât succes mai are în 2022 la elevii și părinții din comunitatea ucraineană din România educația în limba maternă?
„Cele 7 licee cu predare în limba ucraineană” e doar unul singur
Refugiați Ucraina. FOTO: Agerpres
Oficial, minoritatea ucraineană autohtonă din România numără aproximativ 50 de mii de oameni care trăiesc în comunități compacte în 13 județe (Tulcea, Galați, Botoșani, Iași, Suceava, Maramureș, Satu-Mare, Arad, Timiș, Caraș-Severin, Cluj, Bihor și București), după cum mi-a povestit reprezentantul ucrainenilor din Parlamentul României, Nicolae Petrețchi. De departe, cea mai numeroasă comunitate este în Maramureș, unde trăiesc peste 60% din ucraineni.
În ceea ce privește educația în limba maternă, deputatul Petrețchi, spune că există posibilitatea ca elevii să studieze toate materiile în limba maternă, „de la grădiniță până la universitar”: în opt județe, există învățământ gimnazial, în trei județe-învățământ liceal. În Sighetul Marmației, există chiar un liceu cu predare în limba ucraineană. De asemenea, în trei universități, la Suceava, Cluj și București, există secții în limba ucraineană pentru cei care vor să studieze în această limbă.
Separat de aceste posibilități, există și aceea a studierii limbii și literaturii ucrainene ca materie separată, trei-patru ore pe săptămână, iar aici datele oficiale spun că ar fi vorba nu mai puțin de 6 mii de elevi ucraineni care ar fi optat pentru acest lucru.
Când te duci însă la firul ierbii, vezi că, de fapt, cifrele sunt mult mai modeste. Să luăm de exemplu, Liceul pedagogic „Taras Șevcenko” din Sighetu Marmației, singurul liceu din România cu predare în limba ucraineană. (Ciucă a vorbit despre șapte licee, dar să presupunem că, pur și simplu, este vorba despre lipsa de înțelegere a subiectului de către premier).
La liceul din Sighetu Marmației am stat de vorbă cu Vasile Cureleac, directorul unității de învățământ, care în primul rând mi-a oferit câteva cifre relevante: în acest an școlar, 56 de elevi s-au înscris să dea examenul în limba ucraineană în clasa a noua. În ceea ce privește absolvenții liceului în 2022, aceștia au fost fix 16.
Ce înseamnă aceste numere pentru comunitatea ucrainenilor din Maramureș? „În județ, în medie, termină clasa a opta cam 350 de elevi din comunitatea ucraineană”, mi-a răspuns Vasile Cureleac.
Cum arată viitorul liceenilor de la „Taras Șevcenko”? „Termină liceul pedagogic și se pot duce la facultate la filologie, la Cluj sau București. De asemenea, mai sunt acele locuri la Poliție, Pompieri, speciale pentru minoritatea ucraineană, acesta e un punct de atracție al liceului nostru, trebuie să recunoaștem. Apoi se duc și la teologie. O parte din ei vor pleca în alte țări”, răspunde directorul.
Dacă din 350 de copii ucraineni care termină clasa a opta, doar 56 se înscriu la liceul ucrainean (și termină 16), întrebarea este ce fac ceilalți? Urmează formele de învățământ în limba română? Pleacă din țară?
„Păi peștele unde se duce? Unde este apa mai limpede și mai curată. Acolo merg și oamenii. Există în Maramureș această tendință de a pleca spre țări occidentale, Germania, Franța Belgia. Un alt trend e ingineria”, îmi oferă, plastic, o posibilă explicație directorul liceului.
Dacă copiii și profesorii ucraineni învață/ predau în limba ucraineană atunci aceștia știu și română? „Acest lucru e obligatoriu, avem profesori cu doctorat în specializarea lor, luat în limba română”, spune Vasile Cureleac, care îmi mai dă câteva cifre edificatoare: din 1997, de la reînființarea liceului ucrainean, au luat bacalaureatul în total 640 de elevi, cu specializarea pedagogică (educatori, învățători, profesori), în mare parte integrați în învățământul din Maramureș.
640 de elevi în 25 de ani înseamnă o medie de 25 de copii pe an. Despre viitorul învățământului în limba ucraineană din România, directorul spune că acesta depinde foarte mult de profesori, „dacă vor ști să țină în elevi flacăra aprinsă și dorința de a cunoaște limba, cultura, religia națională”.
„Interesul pentru limba și cultura ucraineană a crescut odată cu războiul”
Un pic mai încolo de Maramureș, în județul vecin, Satu Mare, la Micula, avem o altă comunitate de ucraineni. Aici am stat de vorbă cu Liuba Horvat, președinta filialei județene a Uniunii Ucrainenilor din România. Datele seci arată că, oficial, comunitatea de ucraineni numără în jur de 700 de persoane.
Există în Micula vreo clasă cu predare în limba ucraineană?
„Doar la grădiniță există o secție cu 28 de copii. La școala „Gellert Sandor” din Micula sunt 187 de copii, de la clasa zero până la clasa a opta, care studiază limba ucraineană ca materie separată, patru ore pe săptămână. Restul materiilor sunt predate în română”, spune Liuba Horvat.
De ce nu se studiază toate materiile în limba ucraineană?
„Nici măcar nu i-am întrebat pe părinți acest lucru pentru că oricum nu avem profesori specializați”, răspunde reprezentanta ucrainenilor din Micula. Aceasta a remarcat însă faptul că acum, de la începutul războiului, interesul pentru limba și cultura ucraineană ar fi crescut în comunitate.
„De exemplu am avut înființat un grup vocal, până acum nu prea au venit, erau sceptici, dar acum vor să participe”. În ceea ce privește refugiații ucraineni, Liuba Horvat spune că au venit în localitate 161 de persoane, din care 80 copii, iar trei dintre aceștia s-au înscris la școală, unde învață în limba română (restul fac ore online, la școlile de la ei de acasă). În ceea ce privește mamele, unele și-au găsit de lucru în zonă și spun că nu se mai întorc în Ucraina pentru că „acolo nu le mai așteaptă nimic”, îmi mai spune Liuba Horvat.
„Nu există cerere pentru predarea integrală în limba ucraineană”
Ucraineni din Delta Dunării. FOTO: Zuma Press/ Profimedia
Mai departe, am vrut să văd cum stau lucrurile și în Tulcea unde, de asemenea, există o comunitate semnificativă de ucraineni. Aici am discutat cu Lucica Gherman, președinta filialei locale a Uniunii Ucrainenilor din România.
Cifrele în județul Tulcea arată în felul următor: în total, sunt 1200 de etnici ucraineni, nu există în tot județul nicio școală sau măcar clasă unde să se predă în limba ucraineană. Limba se studiază doar ca materie opțională în câteva localități din Deltă, Murighiol, Letea, Crișan, și la o școală gimnazială din Tulcea. În total ar fi vorba despre 62 de elevi.
Dacă legea permite, de ce nu există școli sau clase cu predarea în limba ucraineană?
„Nu există cerere pentru predarea integrală în limba ucraineană. În urmă cu câțiva ani a existat o discuție în acest sens, dar părinții nu au vrut, pentru că au spus că ar fi mai util pentru copii să învețe limba engleză, franceză, astea sunt limbi de viitor. Nici măcar în familii nu se mai vorbește fluent în limba ucraineană”, mi-a explicat sincer Lucica Gherman.
Reprezentanta ucrainenilor din Tulcea mi-a mai spus că după începerea războiului a avut o mică problemă inclusiv cu translatorii, pentru că mulți refugiați ucraineni au intrat în România prin punctul de la Isaccea. „Am avut nevoie de vorbitori de ucraineană, erau doar oameni în vârstă care știau. Ei au venit, săracii, să ajute, dar ar fi fost nevoie de mai mulți”, mi-a explicat Lucica Gherman.
Ca să ne întoarcem din nou în București, reprezentantul ucrainenilor din Parlamentul României spune că până la urmă depinde de fiecare minoritate în parte dacă reușește să-și promoveze și să-și păstreze limba și cultura, pentru că în România „există totuși această posibilitate”.
„Dacă, de exemplu, azi în București zece persoane vor să studieze limba ucraineană o pot face, se crează o grupă pentru ei și studiază limba ucraineană. România este un exemplu în ceea ce privește legislația pentru minorități pentru alte state din Europa, eu o spun de câte ori am ocazia în întâlniri internaționale”, spune Nicolae Petrețchi.
Educația în limba maternă ține până la urmă și de alegerea membrilor minorității naționale, care știu mai bine câtă nevoie au de aceasta. Mai ales într-o lume tot mai conectată și interdependentă.
21
35
