Poliția Hunedoara a anunțat că a deschis un dosar penal pentru uciderea animalelor după ce un copil de 12 ani a ucis în bătaie doi câini. Incidentul a avut loc în urmă cu doi ani, iar Poliția spune că s-a seizat acum pentru că marți au apărut în mediul online imagini.

PolitiaFoto: Politia Romana
  • "La data de 6 iunie 2022, poliţiştii din cadrul Biroului pentru Protecţia Animalelor Hunedoara s-au sesizat din oficiu cu privire la comiterea unei fapte de natură penală, în urma unei postări în mediul online, în care se observă că doi câini sunt loviți în mod repetat şi ulterior uciși de către un minor”, a transmis, marți, Poliția Județeană Hunedoara, citată de News.ro.

Conform sursei citate, în urma verificărilor făcute la faţa locului poliţiştii au stabilit că un copil de 12 ani, din comuna Turdaş, a lovit în mod repetat cei doi câini, iar în urma loviturilor animalele au decedat.

Poliția precizează că fapta ar fi fost săvârşită în anul 2020 şi înregistrată cu telefonul mobil de un alt copil din comuna Turdaş, înregistrările fiind postate în mediul on-line marți. În acest caz, a fost întocmit dosar penal pentru ucidere a animalelor, cu intenţie, fără drept.