Actele de identitate care, potrivit legii, au expirat pe timpul stării de urgență și stării de alertă, însă au rămas valabile pentru o perioadă de 90 de zile de la încetarea acestei stării își pierd valabilitatea începând cu 7 iunie, a anunțat vineri Ministerul Afacerilor Interne.

Carte de identitateFoto: dgepmb.ro

Conform sursei citate, în 7 martie 2022 la nivel național erau înregistrate aproximativ 387.000 documente de identitate expirate în perioada 1 martie 2020 - 7 martie 2022, iar până în 28 mai 2022 pentru aproximativ 267.000 de documente nu a fost solicitată preschimbarea.

Ministerul de Interne spune că românii care sunt în această situație trebuie să meargă la serviciile publice comunitare locale de evidență a persoanelor pe raza cărora își au domiciliul, pentru schimbarea cărții de identitate, având în vedere că aceste documente își pierd valabilitatea la 7 iunie.

Pentru evitarea aglomerației la sediul acestor servicii publice, MAI le recomandă oamenilor să acceseze platformele de programare on-line şi/sau telefonic existente la nivelul serviciilor publice comunitare locale de evidență a persoanelor.

Potrivit legii, termenul de soluționare a cererilor pentru eliberarea actului de identitate este de până la 30 de zile, acesta putând fi prelungit cu cel mult 15 zile de către șeful serviciului public comunitar de evidență a persoanelor.

Pentru situații de excepție se poate formula o cerere adresată șefului serviciului public comunitar de evidență a persoanelor din județul de domiciliu, pentru eliberarea cărții de identitate într-un termen mai scurt decât 30 de zile. Printre situațiile de urgență se numără: necesitatea deplasării urgente în alt stat membru UE pentru studii, tratamente medicale, raporturi juridice de muncă.