Un poliţist a fost prins de paznicul unui magazin din comuna Şelimbăr în timp ce încerca să plece de la cumpărături cu produse în valoare de 52 de lei pe care nu le-a achitat, fiind acuzat de furt, relatează Agerpres.

HotNews.roFoto: Hotnews

„La data de 31 mai a.c., în jurul orei 17.30, agentul de pază al unei societăţi comerciale, de pe raza localităţii Şelimbăr, a sesizat Poliţia Municipiului Sibiu cu privire la faptul că a surprins un client care ar fi încercat să iasă din magazin fără a achita produse în valoare de 52 de lei”, a anunțat Elena Welter, purtătoarea de cuvânt a Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Sibiu.

„La faţa locului au intervenit poliţiştii din cadrul Secţiei de Poliţie Rurală Şelimbăr care au identificat persoana în cauză. Este vorba despre un bărbat în vârstă de 36 de ani, agent de poliţie în cadrul Poliţei Municipiului Sibiu, aflat în timpul liber”, a precizat aceasta.

Poliția a declanșat o procedură de cercetare disciplinară

Potrivit sursei citate, în prezent poliţistul acuzat de furt este cercetat şi disciplinar.

„La nivelul Secţiei de Poliţie Rurală Şelimbăr s-a deschis un dosar penal în care, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sibiu, se efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de furt.

Ea a menționat de asemenea că la nivelul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Sibiu s-a dispus declanşarea cercetării disciplinare faţă de poliţistul în cauză în vederea documentării şi stabilirii situaţiei de fapt.