​O tânără universitară din Cluj, Beata Molnar, de 30 de ani, a fost găsită moartă pe un câmp din Bihor. Plecase cu iubitul său la munte, iar poliția a fost alertată de familie că nu a mai dat niciun semn de viață.

HotNews.roFoto: Hotnews

Principalul suspect este chiar bărbatul cu care avea o relație, actor și fost cadru universitar la „Sapienția”. Bone Ferenc a fost reținut de polițiști și, potrivit presei locale, și-ar fi recunoscut fapta.

Bărbatul de 43 de ani este cunoscut pentru accesele sale de violență. Anul trecut a fost condamnat la un an și trei luni de închisoare cu suspendare pentru loviri și alte violențe. El și-a snopit în bătaie fosta iubită pe o stradă din Cluj.

„Iepurașule, aveai capul vânăt și gura îți făcea spume”

Procesul a scos la iveală însă detalii cutremurătoare.

Alte foste iubite ale lui Bone Ferenc au mărturisit că au fost la un pas de a-și pierde viața în timpul bătăilor pe care acesta li le aplica în accesele de furie.

„De mai multe ori (îmi amintesc de cel puțin 4-5 situații) că F.B. m-a prins de gât din spate cu un braț, pe care l-a fixat cu celălalt braț îndoit din cot, m-a pus la pământ și m-a ținut așa în strânsoare până am leșinat”, a mărturisit o fostă iubită a bărbatului, potrivit Dela0.ro.

Femeia a ajuns chiar aproape de moarte în urma unei certe: „Mi-a aruncat telefonul din mână și a început să mă lovească. A ajuns în spatele meu, m-a trântit la podea, m-a prins așa cum am descris mai sus și a început să mă sugrume. Când m-am trezit pe podeaua bucătăriei, la început nu știam unde mă aflu. (…) M-am dus cu greu în cameră și m-am culcat pe saltea, el a venit după mine și s-a culcat lângă mine”. Și i-ar fi spus: „Iepurașule, aveai capul vânăt și gura îți făcea spume”, notează aceeași sursă.

O altă prietenă a bărbatului a declarat la proces că după o ceartă care a durat aproape toată noaptea, s-a trezit dimineața din somn cu Bone Ferenc, așezat deasupra ei, bătând-o și sufocând-o.

Bone Ferenc a ajuns în fața instanței pentru violența sa abia în 2020, iar în martie anul trecut a fost condamnat cu suspendare.

Apărarea, scrie Dela0.ro, a mers pe varianta unei ieșiri singulare, izolate, iar judecătorul a părut să dea crezare deplină scenariului apărării, potrivit căruia acuzatul și-a pierdut controlul din cauza stresului, într-o situație de criză. Judecătorul nu a întrebat victima sau avocatul victimei despre mărturiile prezentate. „ Iubirea este și iertare, mai degrabă decât pedeapsă”, ar fi spus chiar magistratul.

Cine este Beata Molnar, femeia ucisă

Absolventă a unui liceu de arte din Târgu Mureș, Beáta Molnár a terminat Facultatea de Litere a Universității Babes Bolyai din Cluj, având un doctorat în Hungarologie. Ea absolvise și Universitatea Sapienția din Târgu Mureș. Aceasta a lucrat pentru mai multe entități culturale din Cluj Napoca, dar și pentru UDMR Cluj.

Din 2018 și până în prezent a lucrat ca referent literar la „Fundația pentru Școală” (Iskola Alapitvany), o structură care de asemenea a fost înființată de UDMR, în scopul sprijinirii învățământului, culturii și dezvoltării comunității maghiare din România. Beáta Molnár preda de asemenea la Universitatea maghiară Sapientia din Cluj.

„Am fost șocați ore întregi când am auzit vestea tragică a morții lui Beáta Molnár. Bea a fost colega noastră în departamentul UDMR privind organizarea socială(...). O cunoșteam ca un om creativ - era definită de sensibilitate, empatie și abilitățile sale de muncă erau uriașe. Continuă să faci minuni acolo sus, Bea!”, se arată într-un mesaj al UDMR.