Asociația procurorilor AMASP cere o soluție legislativă urgentă după decizia Curții Constituționale privind întreruperea termenului de prescripţi, atrăgând atenția că o pasivitate a legiuitorului poate avea drept consecință „o adevărată amnistie”.

Sala de tribunal din RomaniaFoto: Ministerul Justitiei

„Pasivitatea și culpa puterii legislative au fost invocate chiar în comunicatul Curții Constituționale a României constituind, se pare, motivul pentru care autoritatea constituțională a decis că dispozițiile amintite anterior nu sunt constituționale. Soluția legislativă nu comportă nici dezbateri extensive și nici nu are un caracter inovator care să ducă la prelungirea procesului legislativ și să împiedice adoptarea rapidă a unui nou text de lege. Această soluție a fost aplicată de sistemul judiciar din 2018 și vizează întreruperea cursului prescripției prin orice act care trebuie comunicat suspectului/inculpatului”, se arată într-un comunicat al AMASP.

Procurorii susțin că în această situație nu sunt vizați doar cei din cauzele mediatizate, ci sunt afectate și dosarele în care există victime persoane fizice, care vizează infracțiuni cu impact în viața de zi cu zi a cetățenilor și care, în multe cazuri, au termene de prescripție mai scurte.

„Având în vedere că această decizie poate echivala cu o adevărată amnistie, iar o mare parte dintre inculpații trimiși în judecată sau aflați în instrucție penală ar putea scăpa de acuzații cu efect imediat, statul român prin puterea legiuitoare va trebui să decidă care este strategia de remediere a efectelor deciziei. În caz contrar, pasivitatea autorității legiuitoare poate transforma statul român într-un paradis pentru persoanele care își doresc impunitate”, se arată în comunicatul AMASP.

Ce a decis CCR

Curtea Constituţională a României (CCR) a admis, joi, o sesizare referitoare la întreruperea termenului de prescripţie a răspunderii penale, declarând neconstituțional un articol din Codul Penal ce permite întreruperea cursului prescripției odată cu administrarea de noi probe de către procurori.

Curtea Constituțională a precizat că a mai existat o decizie de neconstituționalitate cu privire la același articol din Codul Penal și în 2018, fără ca de atunci legiuitorul să „ia măsuri pentru înlocuirea acestei sintagme”.

CCR a comentat totodată că, „în mod incorect și nejustificat, se reține încă o dată că prin decizia noastră am fi eliminat instituția întreruperii prescripției penale”.

  • „În legătură cu comentariile care au apărut cu privire la decizia Curții Constituționale prin care am declarat neconstituționalitatea art.155 alin.(1) din Codul penal menționăm următoarele: Art.155 alin. (1) din Codul penal a avut până în aprilie 2018 următorul conținut: „Cursul termenului prescripției răspunderii penale se întrerupe prin îndeplinirea oricărui act de procedură în cauză”.
  • Întrucât sintagma „oricărui act de procedură în cauză” era neclară, imprevizibilă și incoerentă, Curtea Constituțională, prin Decizia nr.297 din 26 aprilie 2018, a constatat că soluția legislativă care prevede întreruperea cursului termenului prescripției răspunderii penale prin îndeplinirea „oricărui act de procedură în cauză” din cuprinsul dispozițiilor art.155 alin. (1) din Codul penal este neconstituțională. Potrivit prevederilor Constituției și a Legii de organizare, această decizie era obligatorie, în sensul că legiuitorul trebuia să ia măsuri pentru înlocuirea acestei sintagme și stabilirea unor condiții clare prin care să se poată dispune întreruperea prescripției răspunderii penale, prin introducerea unor termeni univoci cu privire la condițiile și termenul întreruperii prescripți
  • ei. Din 2018 și până în prezent, nu a fost luată nicio măsură, astfel încât prevederea „cursul termenului prescripției răspunderii penale se întrerupe prin îndeplinirea” a rămas neterminată și inaplicabilă. În aceste condiții, prin decizia prezentă s-a declarat neconstituțional textul rămas în vigoare. Urmează că legiuitorul să ia în sine măsurile necesare pentru punerea în aplicare a Deciziei nr. 297 din 2018 și a prezentei decizii. Menționăm încă o dată că în mod incorect și nejustificat se reține că prin decizia noastră am fi eliminat instituția întreruperii prescripției penale”, a precizat CCR.

Ministrul Justiţiei, Cătălin Predoiu, a declarat joi, în contextul în care Curtea Constituţională a admis această sesizare referitoare la întreruperea termenului de prescripţie a răspunderii penale, că nu poate face speculaţii şi a arătat că, dacă va fi necesar, în cadrul iniţiativei legislative cu privire la Codul penal Ministerul Justiţiei va viza şi articolul respectiv.

„Acest articol a mai fost în examenul CCR în 2018. A fost pronunţată atunci o decizie de neconstituţionalitate cu o anumită critică. Timp de patru ani, nici Parlamentul nu a reuşit să corijeze această lege. Noi avem la minister un proiect de lege care urmează să fie promovat, în perioada imediat următoare”, a spus Predoiu.

Sesizarea de neconstituţionalitate cu privire la articolul din Codul Penal referitor la la întreruperea termenului de prescripţie a fost ridicată de omul de afaceri Adrian Mititelu, în dosarul în care a fost condamnat definitiv la 3 ani de închisoare pentru evaziune fiscală.

De altfel, fiul lui Adrian Mititelu a susținut joi, într-o postare pe Facebook, că, în urma deciziei CCR de astăzi, fostul patron de fotbal va fi eliberat în curând din închisoare.