Polițiștii au făcut, marți, percheziții într-un dosar de abuz în serviciu, delapidare și evaziune fiscală, în care ar fi vizată Asociația Împreună Dezvoltăm Sectorul 5, înființată de fostul primar PSD Daniel Florea, actual deputat. Asociația este suspectată că a primit fonduri în valoare totală de 30 de milioane de lei de la Primăria Sectorului 5, bani pe care i-ar fi cheltuit pentru a achiziționa în mod direct, la prețuri supraevaluate, mai multe bunuri și servicii.

HotNews.roFoto: Hotnews

Potrivit Poliției Capitalei, polițiști de la Serviciul de Investigare a Criminalității Economice, sub supravegherea Parchetului Tribunalului București, au pus în aplicare șapte mandate de percheziție domiciliară în București și în județele Ilfov și Ialomița.

Totodată, au fost puse în aplicare și ordonanțe de ridicare a unor înscrisuri, într-un dosar privind infracțiunile de abuz în serviciu, delapidare și evaziune fiscală.

Conform Poliției Capitalei, este vizată o organizație nonguvernamentală care ar fi beneficiat sistematic, în anul 2020, de fonduri publice locale, ale unei autorități locale, în valoare de aproximativ 30 de milioane de lei, pe care le-ar fi cheltuit pentru a achiziționa în mod direct, la prețuri supraevaluate, mai multe bunuri și servicii.

Percheziții și la Primăria Sectorului 5. Ce spune instituția

Surse judiciare au declarat pentru HotNews.ro că este vizată Asociația Împreună Dezvoltăm Sectorul 5, înființată de fostul primar Daniel Florea și că sunt percheziții și la sediul primăriei de sector.

City managerul Sectorului 5, Iulian Cârlogea, a confirmat pentru HotNews.ro că sunt percheziții și la Primăria Sectorului 5. El a mai spus că Primăria s-a retras din asociația înființată de Daniel Florea.

”Primăria Sectorului 5 nu mai face parte din GAL, s-a retras la ultima ședință de Consiliu Local. Este un ONG înființat de fostul primar Daniel Florea, care spunea că este imaculat și a fost finanțat cu 27 milioane lei din bugetul local al Sectorului 5, în principal în campania electorală de la alegerile locale din 2020. S-au cumpărat legume-fructe, s-au vidanjat scări de bloc”, a declarat Cârlogea.

Asociația Grupul de Acțiune Locală „Împreună dezvoltăm sectorul 5” s-a constituit în octombrie 2017, la inițiativa Primăriei Sector 5, care era condusă atunci de Daniel Florea. Grupul este format din mai multe ONG-uri și organizații: Organizația „Salvați copiii”, Fundația „World Vision Romania”, Fundația „Policy Center for Roma and Minorities”, Fundația „ESTUAR”, Asociația Casa de Ajutor Reciproc a Pensionarilor „OMENIA”, Fundația CENTRUL DE RESURSE PENTRU EDUCAȚIE ȘI FORMARE PROFESIONALĂ „CREFOP”, Fundația „AMFITEATRU”, S. C. AGRAFICS COMMUNICATION S.R.L.

În 2019, Asociația a fost implicată într-un scandal privind evacuarea lui Valeriu Nicolae dintr-un spațiu unde acesta ajuta săptămânal, de 12 ani, peste 100 de copii marginalizați.