Consideraţi corecte pedepsele date de instanţă în dosarul Colectiv? Este întrebarea lansată de Mihai Rădulescu pentru ediţia „Referendum” de luni, 16 mai, de la ora 21.00, în direct la TVR 1.

Sondaj TVR ColectivFoto: Hotnews

Justiţia şi-a spus, în sfârşit, cuvântul în dosarul tragediei de la Colectiv, însă întrebările rămân. Au fost sau nu sentinţele pe măsura gravităţii faptelor comise? De ce a fost nevoie de peste 6 ani ca să se ajungă la un verdict definitiv? De ce a trecut aproape jumătate de an de la încheierea dezbaterilor până la pronunţarea sentinţei, încălcându-se astfel regulamentul instanţelor?

La aceste întrebări, care pun degetul pe vechile răni ale justiţiei româneşti, se mai adaugă altele, realimentate de pedepsele date în dosarul Oprescu. Cum reuşesc marii condamnaţi să fugă din ţară şi să scape de închisoare? Şi cum reuşesc să rămână cu averile acumulate ilicit, deşi există legislaţie privind confiscarea extinsă? Discutăm despre toate acestea în ediţia de diseară a emisiunii ’Referendum’”, anunţă Mihai Rădulescu, realizator şi moderator al emisiunii de la TVR 1. În platoul „Referendum” vin cu propriile opinii şi argumente Adriana Oprea, jurnalist Libertatea, prezentă la fiecare termen al procesului Colectiv, Eugen Iancu, președinte Asociația Colectiv, tatăl uneia dintre victimele incendiului, Adelin David, avocatul lui Cristian Popescu Piedone, Alina Amza, jurnalist TVR, realizatoarea documentarului „Omul care dăruieşte oglinzi”, avocat Cristian Duțescu, Ovidiu Vanghele, jurnalist Centrul de Investigaţii Media.

Telespectatorii sunt invitaţi să-şi exprime opiniile pe platformele online stiriletvr .ro şi hotnews.ro, pe paginile de Facebook TVR 1 şi Facebook Referendum. Cele mai interesante comentarii şi întrebări vor fi prezentate în emisiune. Sondajul demarat în ediţia precedentă, în care am fost invitaţi să ne spunem părerea referitor la urgentarea procedurilor de aderare a Republicii Moldova la Uniunea Europeană, continuă încă atât pe stiriletvr.ro, cât şi pe platforma partenerului media hotnews.ro, iar rezultatul va fi anunţat luni seară, la „Referendum”.