Parchetul General a clasat, după patru luni, dosarul deschis in rem pentru "minimalizarea, în mod evident, a Holocaustului", după ce liderii AUR au susținut că sunt ridicate "la rangul de materii teme minore sau care pot face obiectul unor simple lecții în cadrul materiilor existente", precum Istoria Holocaustului.

HotNews.roFoto: Hotnews

Parchetul General a închis acest dosar pe motiv că "fapta nu există".

"(...) prin Ordonanţa din 18 aprilie 2022, a fost dispusă soluţia clasării în considerarea faptelor, respectiv in rem, sub aspectul infracţiunii prev. de art.6 alin.1 din OUG nr. 31/2002, constatându-se incidenţa cazului care împiedică punerea în mişcare sau exercitarea acţiunii penale prevăzut la art.16 alin.1 lit.a) Cod de procedură penală (fapta nu există)", a transmis pentru Agerpres Parchetul instanței supreme. Articolul invocat prevede: "Negarea, contestarea, aprobarea, justificarea sau minimalizarea în mod evident, prin orice mijloace, în public, a Holocaustului ori a efectelor acestuia se pedepseşte cu închisoare de la 6 luni la 3 ani sau cu amendă".

"Ridicarea la rangul de materii a unor teme minore sau care pot face obiectul unor simple lecții în cadrul materiilor existente"

În ianuarie, Parchetul General a anunțat că procurorii Secției de urmărire penală și criminalistică din Parchetul instanței supreme s-au autosesizat și au deschis dosar penal în urma unui comunicat transmis de AUR.

În comunicatul de presă invocat de Parchetul General, liderii AUR George Simion și Claudiu Tîrziu susțineau că, în ultimii ani, se constată o acțiune sistematică de subminare a calității învățământului din România prin "ridicarea la rangul de materii a unor teme minore sau care pot face obiectul unor simple lecții în cadrul materiilor existente", precum Educația sexuală sau Istoria Holocaustului.

Cei doi lideri AUR au susținut că Educația sexuală sau Istoria Holocaustului sunt "teme minore" ridicate la rangul de materii școlare:

  • "(...)în ultimii ani, se constată o acțiune sistematică de subminare a calității învățământului din România prin ridicarea la rangul de „materii” a unor teme minore sau care pot face obiectul unor simple lecții în cadrul materiilor existente (ex. educație sexuală, istoria Holocaustului, etc.), în paralel cu reducerea importanței acordate materiilor fundamentale pentru formarea noilor generații: științele exacte, Limba și literatura română, Istoria națională.
  • Experimentele ideologice asupra copiilor din România trebuie să înceteze! Adevărata educație este educația clasică, cea care formează cetățeni conștienți de drepturile și responsabilitățile lor, de cultura, istoria și originile lor".

Ambasadorul Israelului la Bucureşti, David Saranga, a "condamnat vehement atitudinea şi afirmaţiile jignitoare ale unor lideri politici care au considerat potrivit să califice genocidul din timpul Holocaustului drept o temă minoră de abordat în sistemul educaţional din România".