Ajungem rupți de oboseală, în jur de 11 noaptea la centrul din Pistyn unde suntem întâmpinați de Cristina, Directoarea adjunctă. Pe Vasili, directorul cel mare și probabil pe Tanya, îi întâlnim mâine dimineață. Vom dormi în centrul de refugiați în această noapte. Probabil că e și forma noastră simpla de solidaritate cu acest popor minunat atât de greu încercat, scrie Răzvan Cornățeanu pe Facebook.
E noapte în Pistyn, e noapte în Ucraina, nicio lumină aprinsă pe vreo stradă. Ziua a fost epuizantă dar ne simțim bogați în sentimente, gânduri pentru ucraineni si solidaritate totală cu această țară.
Noapte bună, români inimoși care ați ajutat o asemenea frumoasă acțiune:
Iulian Dascalu si grupul Iulius, Kaufland, Dan Radu, JYSK, Victor, Olga, Andrei, Anton, Alexandra, Elena, Frank, Olivia, Adrian, Georgica, Florin, Robert, Mihaela, Lais, Manon, Vivi. Apropo, cuptoarele cu microunde au făcut senzație ca si paturile si pernele!
Ce fac copiii refugiatilor pe timp de razboi? Sar in bratele fiecarui strain prietenos, probabil cu gandul si cu dorul de tatal sau. Socializarea intre copiii refugiatilor este remarcabila. Unii deseneaza casa si speranta de a se intoarce in ea, nedistrusa de rusi. Toti ajuta acolo unde este cazul.
Pornim catre centrele de refugiati din jurul Kosivului. Incarcam dubita cu tot ce au nevoie si pornim. O intalnim pe Liuba, ucraineanacare conduce centrul de refugiati din Kuta. Intalnim o tanara ucraineana cu copil de 3 luni care canta la pian dar si alti oameni frumosi si interesanti. Uitati-va cu atentie, e impresionant tot ce e in jurul nostru acum. Calitatea oamenilor este absolut remarcabila. Liuba continua sa faca minuni cu materialul de camuflaj primit de la noi (multumesc Elena Ivascu si Frank in sensul ca este transformat in orice produse are nevoie armata.
La Cernăuți, viața merge înainte...
Citește continuarea pe pagina de facebook a lui Razvan Cornateanu
