Când te gândești la curentul renascentist, te gândești și tu, ca omul, la Petrarca, la Da Vinci, Michelangelo, Copernic, Galilei și alții din ăștia de ne-au ridicat din Evul Mediu și ne-au trimis pe înalte culmi de civilizație și progres.
E un sentiment înălțător să știi că ai avut șansa să faci parte din aceeași specie cu ei, și mi se pare și normal, că doar ei au fost vârfurile.
Ei bine, uite că lumea tinde să uite că Renașterea a mai adus și altele, ascunse adesea sub preș, că doar planeta a fost și încă este plină de pudibonzi. Dacă ar fi să fac o comparație, m-aș gândi la renascentiști ca la americanii ăia care au scăpat în 1933 de Prohibiție, și care au pus-o de niște orgii bahice, și nu numai, de li s-a dus buhul. Să vă explic!
Din bine ce inventase Gutenberg tiparul (mă rog, inventase apa caldă, căci chinezii tipăreau prima carte pe la anul 868 d.Hr., dar nu asta ne interesa pe noi acum)... se apuca el și tipărea Biblia, ca să fie bine și să nu fie rău, iar oamenii să aibă acces mai ușor la cele sfinte. Drăguț, demn de urmat, impresionant chiar!
Problema e că nu prea poți scoate natura umană din om. Iar asta o știa și Gutenberg foarte bine, și mulți alții pe lângă el
În fond, dacă pleci de la arta paleolitică, o să vezi că și strămoșii noștri păroși din preistorie se dădeau în vânt după scene de vânătoare, că atât știau ei, dar mai ales după reprezentări de femei goale. De aici putem deduce două aspecte importante. Primo, că femeile nu prea le aveau cu arta la vremea aia, că doar nu se apucau de nebune să picteze alte femei. Secundo, că, foarte posibil, adolescenții sau masculii aflați la criza vârstei a doua se ocupau de partea artistică, întrucât ăștia au avut și vor avea mereu în cap numai chestii legate de vitejie și de femei dezbrăcate.
Dacă i-ai fi lăsat pe ăia mai trecuți prin viață să se ocupe de artă rupestră, bag mâna în foc că am fi avut peșterile pline cu reprezentări de pui fripți și scene de somn adânc și odihnitor, adică ce visează omul normal când vine de la muncă (recte vânătoare), sau după ce are grijă de copii mici o zi și-o noapte legate. Știm mai toți cum scot ăștia sufletul din tine, că numai de femei goale și de artă plastică nu îți mai arde.
Și uite că am ajuns la ce voiam eu să spun despre renascentiști, căci nu a durat mult după prima Biblie tipărită de Gutenberg și au început să apară și primele porcărioare. Dacă ar fi să o luăm da capo al fine, e musai să îi numim aici pe artistul italian Giovanni Battista Palumba sau pe părințelul dominican Francesco Colonna care, între imagini pictate sau gravate cu scene mitologice, au introdus și niscai scene explicite de sex, de ți se făcea păru` măciucă, pardon de expresie. Asta pe la final de secolul al XV-lea. Ei au fost primii care au călcat pe bec.
Și asta n-a fost nimic. Hai să zici că au scăpat ăia de la poliția moravurilor doar cu niște zbateri de ochi și câte o venă umflată la tâmplă. Da` ce te faci cu un nebun ca Marcantonio Raimondi, un prieten al marelui Rafael, care s-a apucat să publice o carte numită I modi (cunoscută și sub numele de „Cele 16 plăceri”) în care, sub masca unor scene mitologice sau din istoria antică, băga 16 poziții sexuale mai mult decât explicite, de zici că te uitai pe o revistă pornache avant la lettre?
Acum, na, era retorică întrebare aia cu ce ai face. La ordinul Papei Clement al VII-lea, Marcantonio a fost luat de o aripă și trimis direct la răcoare, ca să-i mai treacă pofta de pornografie. Asta făceai cu el. Cât despre gealații bisericii, au alergat ăia disperați ca să confiște toate copiile din I modi și să le distrugă, readucând în atenția publicului larg nemuritoarea poveste cu barza care zboară cu copii în plisc.
Da` ți-ai găsit? Se umpluse lumea de nebuni după căderea sănătoaselor bariere etice ale Evului Mediu.
Căci, iată, poetul Pietro Aretino afla de pățania lui Marcantonio și pornea o investigație pe cont propriu, doar ca să afle că ăla nici măcar nu fusese original, ci copiase imaginile deocheate de la un alt pictor, Giulio Romano, care primise el o comandă particulară. Și așa inspirat a fost Aretino de ce a văzut, că a scris câte un sonet pentru fiecare din alea 16 poziții de sex, mai explicite decât ar fi reușit orice pictor din lumea asta să redea în imagini.
Culmea e că Aretino mai juca și în echipa adversă, numai bine să înceapă ăia de la moravuri să îl alerge și pe el, că se mai apucase să și retipărească I modi, de data asta cu versurile adăugate. N-aveai pace cu ăștia!
Și dă-i iar și-aleargă să distrugă ăia toate copiile noi ale cărții. Apoi, după atâta zdroabă, când să spună și oamenii bisericii că au terminat calvarul, hop și Agostino Carraci, tot pe atunci, pe la final de secol al XVI-lea, că se apucă și tipărește o nouă colecție de imagini sexuale explicite, de data asta pe baza versurilor lui Aretino. Zici că aveau ăștia ceva personal cu clericii pudibonzi, că scoseseră sufletul din bieții oameni cu atâta alergătură și stres. Și uite așa au ținut-o langa, sute de ani, unii pe-o parte și alții pe alta, că e mai îmbârligată istoria lor decât personajele alea din imaginile despre care vorbeam.
0
1
