Secretarul de stat Tamas Menczer din ministerul de externe al Ungariei a criticat miercuri o decizie a instanţei supreme din România referitoare la liceul catolic Ferenc Rakoczi al II-lea din Târgu Mureş, transmite agenția maghiară MTI, citată de Agerpres.

Inalta Curte de Casatie si JustitieFoto: ICCJ

Menczer a afirmat pe Facebook că "în secolul 21, ar trebui deschise şcoli, nu închise" şi că Budapesta aşteaptă din partea Bucureştiului măsuri urgente care să asigure funcţionarea în continuare a unităţii de învăţământ respective.

Oficialul ungar a apreciat că decizia de marţi a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie (ÎCCJ) în acest caz este "îngrozitoare", deoarece deschide calea către închiderea liceului.

El a adăugat că, pentru a facilita o soluţie, ministerul ungar de externe ţine legătura cu UDMR, care face parte din coaliţia de guvernământ din România.

Menczer şi-a exprimat speranţa că situaţia va fi rezolvată rapid şi nu va afecta pe termen lung relaţiile româno-ungare.