O femeie de 33 de ani s-a aruncat marți dimineață dintr-un bloc de zece etaje din Timișoara cu cei doi copii ai săi în brațe. Atât femeia, cât și copiii - un băiețel de 3 ani și o fetiță de 6 ani au murit, scrie Opinia Timișoarei.

Ambulanta SMURDFoto: Hotnews

Fetița prezenta semne vitale la sosirea echipajelor de salvare, dar a fost ulterior și ea declarată decedată.

„În urma apelului primit pe S.N.U.A.U. 112 din data de 03.05.2022, ora 09:46, am fost solicitați să intervenim pentru acordarea primului ajutor la 3 victime inconștiente.

La locul evenimentului s-au deplasat forțe si mijloace din cadrul Detașamentelor 1 și 2 de Pompieri Timișoara, cu 4 echipaje SMURD.

La sosirea echipajelor de intervenție, au fost găsite 3 victime căzute de la înălțime (bloc 10 etaje, nu se cunoaște nivelul de la care au căzut), 1 adult de sex feminin cu vârsta de 33 ani și 1 copil (băiat, aproximativ 3 ani) care prezintă leziuni incompatibile cu viața și 1 copil (fată, aproximativ 6 ani) care prezintă semne vitale, căruia i se acordă primul ajutor medical”, au transmis în primă fază reprezentantii ISU Timiș.