Cele aproximativ 17.000 de autovehicule cu emisii zero - mașinile pur electrice sau cu pilă de combustie cu hidrogen - înmatriculate în România, conform datelor Direcției Regim Permise de Conducere și Înmatriculare a Vehiculelor, pot beneficia de numere de culoare verde, potivit noilor reglementări legale.

Numere de inmatriculare verzi pentru masinile electriceFoto: Ministerul Mediului

Un ordin comun care reglementează acordarea de numere de înmatriculare cu litere și cifre de culoare verde a fost publicat în Monitorul Oficial, iar potrivit acestuia, numerele de înmatriculare cu litere și cifre de culoare verde vor fi acordate exclusiv autovehiculelor cu emisii zero de CO2 - mașini pur electrice sau cu pilă de combustie cu hidrogen.

Pașaport verde

  • ”Numere de înmatriculare dedicate mașinilor nepoluante vor funcționa ca un pașaport verde pentru acest tip de autovehicule.
  • Prin identificarea clară și vizibilă a vehiculelor nepoluante în trafic, creăm cadrul pentru acordarea unor facilități celor care le utilizează: fie că vorbim de parcare gratuită, acces permis în zone cu emisii reduse, reduceri de taxe și impozite, autoritățile locale, în special cele din marile aglomerări urbane, vor avea un instrument de lucru foarte util”, a declarat ministrul Mediului, Tánczos Barna, citat într-un comunicat de presă.

Măsura a fost anunțată și de Ministerul de Interne, care spune că această modificare legislativă are drept scop "asigurarea vizibilității acestor categorii de vehicule în traficul rutier, pentru stimularea introducerii pe piață a autovehiculelor de transport nepoluante, inițierea unui cadru legal care să permită facilitarea accesului acestora la infrastructura de reîncărcare cu energie electrică, stabilirea unor politici de transport eco sustenabile, menite să facă față traficului intens, precum și protejarea mediului înconjurător".

MAI precizează că, potrivit datelor deținute de Direcția Regim Permise de Conducere și Înmatriculare a Vehiculelor, în România sunt înmatriculate aproximativ 17.000 de vehicule electrice.

În cazul mașinilor deja înmatriculate care respectă criteriile de acordare a ”numerelor verzi”, acestea vor putea fi preschimbate, la cerere, după intrarea în vigoare a prevederilor actului normativ.

Noile măsuri vor intra în vigoare la 60 de zile de la publicarea Ordinului în Monitorul Oficial.