​O lume întreagă s-a mobilizat în ajutorul refugiaţilor din Ucraina. Se pare, însă, că acest veritabil test de solidaritate nu a primit doar note bune. Două personaje influente la nivel internaţional, secretarul general al ONU, Antonio Guterres, și Papa Francics, au atras atenţia asupra tratamentului discriminatoriu la care sunt supuşi migranţii şi refugiaţii.

Sondaj TVR despre discriminarea refugiatilorFoto: Hotnews

Există discriminare rasială în abordarea problemei refugiaţilor? – e întrebarea la care jurnalistul Mihai Rădulescu şi invitaţii săi vor căuta răspunsuri în această seară la „Referendum”, pe TVR 1. Emisiunea e realizată în parteneriat cu HotNews.ro.

Gabriela Leu, comunicator la Înaltul Comisariat ONU pentru Refugiaţi România; Mihai Ghigiu, profesor SNSPA studii europene, preşedinte Intitutul Naţional de Administraţie; Cristian Jura, membru în Colegiul Director al Consiliului Naţional pentru Combaterea Discriminării; Remus Ştefureac, politolog INSCOP; Bruno Ştefan, sociolog, preşedinte BCS; Alexandru Lăzescu, jurnalist şi analist politic şi Flavius Ilioni, Asociaţia LOGS Timişoara sunt invitaţii lui Mihai Rădulescu la „Referendum” pe 18 aprilie. Fiecare dintre ei va aduce în discuţie puncte de vedere pertinente legate de tema propusă.