Un preot din Iași care a condus peste 100 de kilometri pe un drum european în timp ce avea o alcoolemie de 2,8 la mie a fost condamnat la un an de închisoare cu suspendare. În instanță, el a invocat „fişa postului" pentru a justifica faptul că fusese prins băut la volan, spunând că a fost nevoit să bea vin la slujbă, scrie Ziarul de Iași.

EtilotestFoto: Politia Romana

Faptele s-au petrecut în seara zilei de 2 august 2017, când preotul a fost prins băut la volan, iar analizele de sânge au arătat o alcoolemie de 2,8 la mie. În instanță, preotul a spus că slujise la biserica mănăstirii Sf. Ierarh Glicherie Mărturisitorul din Slătioara de la ora 4.00 până la 12.00, când a băut un pahar de vin. La ora 15.00 a plecat spre Iaşi întrucât urma să meargă cu avionul în Anglia.

  • "Consumul de băuturi alcoolice declarat este fără îndoială unul nereal deoarece valoarea extrem de ridicată a alcoolemiei, 2,8, nu putea fi atinsă doar din consumul unui pahar de vin de 250 ml, astfel cum a susţinut inculpatul. În starea avansată de ebrietate în care s-a aflat, inculpatul a parcurs un traseu foarte lung, peste 100 km, pe un drum european, pe timp de zi, în condiţii de trafic intens.
  • Numai întâmplarea a făcut ca niciunul din ceilalţi participanţi la trafic să nu fie pus efectiv în pericol de modul de deplasare al inculpatului. Lipsa unor consecinţe concrete nu poate fi în niciun caz un argument în favoarea inculpatului, acesta neavând niciun merit în evitarea producerii unor evenimente rutiere", au arătat procurorii, scrie Ziarul de Iași.

Magistraţii Tribunalului Iași au luat în calcul în favoarea preotului lipsa antecedentelor penale și faptul că era singur în maşină, deci nu pusese pe altcineva în pericol, şi l-au condamnat la un an de închisoare cu amânarea executării timp de doi ani.

Preotul a atacat sentinţa cu apel, solicitând acordarea de circumstanţe atenuante.

Magistraţii Curţii de Apel au stabilit pentru preot o pedeapsă de 1 an de închisoare, dar cu suspendarea executării. Diferenţa dintre amânarea pedepsei şi suspendarea executării acesteia constă în faptul că, în prima variantă, cazierul rămâne curat. Amânarea echivalează cu un simplu avertisment, variantă considerată prea blândă de magistraţii Curţii de Apel.