​Jurnalista Emilia Șercan nu crede că este o coincidență faptul că operațiunea vizând compromiterea sa a început după ce a documentat și a publicat ancheta referitoare la plagiatul premierului Nicolae Ciucă.

Emilia SercanFoto: Adi Iacob / HotNews

Emilia Șercan a acuzat la începutul săptămânii o operațiune de kompromat la adresa sa, probe pe care le-a depus la poliție fiind „scurse” la scurt timp în presă.

Într-un interviu pentru HotNews.ro, jurnalista a explicat că mai multe poze ale sale, vechi de aproape 20 de ani, au fost postate pe site-uri pentru adulți încă din septembrie anul trecut. Abia anul acesta, în februarie, a aflat de ele, după ce a primit un mesaj de la o persoană pe care nu o cunoștea. A mers la poliție unde a depus și captura mesajului, care însă a apărut după doar câteva zeci de minute pe mai multe site-uri.

„Nu cred că este o coincidență. Scurgerea lor (a probelor- nr.r) venind după momentul dezvăluirilor privind plagiatul premierului Ciucă nu are are cum să fie o coincidență. Pozele acelea erau din septembrie 2021 urcate pe site-urile pentru adulți. Dacă cineva voia să mă compromită mai repede, putea să o facă”, a susținut Emilia Șercan într-un interviu pentru HotNews.ro.

Jurnalista spune a avut un șoc când a văzut că proba a fost scursă de la Poliție.

„Da, m-am speriat, am avut o senzație oribilă în dimineața când am văzut că proba respectivă este scursă. Am avut un șoc mai mare decât cele anterioare, cel cu pozele primite și descoperirea lor pe site-urile pentru adulți. Nu se poate, te duci la poliție să reclami și poliția te vinde mafioților, te pune pe site și te compromite? Asta face Poliția Română? Asta e menirea Poliției, pe mine cine mă mai apără?”, a spus ea.

Cu siguranță, am fost supusă unei presiuni începând cu 2019

Ce așteptări are Emilia Șercan de la instituțiile statului, cum a pornit operațiunea kompromat, ce presiuni au fost de-a lungul timpului asupra sa, aflați răspunsurile în interviul de mai jos.

  • Lucrez pentru interesul public și pentru adevăr. Dacă aș fi lucrat pentru cineva, la cât de mult și-au dorit oamenii aceștia puternici despre care am scris în ultimii ani să-mi închidă gura, cred că o făceau până acum arătând pentru cine lucrez. Nu au reușit să o facă și asta arată, încă o dată și pentru public, pentru cei care poate aveau îndoieli, că, de fapt, lucrez pentru adevărul jurnalistic și pentru interesul public. Cu siguranță am fost supusă unei presiuni începând cu 2019 cel puțin.
  • Sunt conștientă că au deranjat anchetele mele, dar anchetele unui jurnalist trebuie să deranjeze. Săptămâna trecută, la un seminar al Fundației Rațiu, spunea un invitat din Polonia că politicienii detestă jurnaliștii de investigație în special pentru că politicienii detestă surprizele. Da, noi le facem surprize. Surprizele neplăcute sunt acele lucruri pe care doresc să le țină cât mai departe de ochii opiniei publice.

Multă lume a crezut că eu primesc servite. Nu, eu nu mă duc singură la bibliotecă

  • Multă lume a crezut pentru o perioadă de timp că eu primesc servite, că cineva face aceste verificări și îmi trimite mie aceste servite. Nu, eu nu mă duc singură la bibliotecă, stau în bibliotecă, mă cunosc probabil toți bibliotecarii de la Biblioteca Națională și de la alte biblioteci specializate. Când apar acolo e clar că am venit să verific o teză de doctorat, singura necunoscută e probabil a cui teză o verific. Fac singură lucrul acesta.
  • Până acum pot să spun că am rată de succes de sută la sută. Dacă aș fi greșit cu o singură afirmație făcută cred că eram târâtă până acum în zeci de procese. Persoanele care au obținut titlul de doctor și au contestat ulterior în instanță, au dat în judecată Ministerul Educației, CNATDCU, aceste persoane nu au contestat niciuna plagiatul în sine, ci procedura de retragere a titlului de doctor.

Mi-a intrat cineva în casă? Nu știu. Aștept ca autoritățile să spună

  • După 16 februarie, liniștea mea și odihna mea s-au dus, pentru că de atunci eu încerc să le cer autorităților să afle ce s-a întâmplat în operațiunea pornită de la o probă pe care eu am pus-o în mâna poliției și care s-a scurs în presă, a ajuns pe internet și a devenit baza pentru o operațiune de kompromat, care a implicat 75 de site-uri. Pozele nu sunt compromițătoare, dar sunt pozele mele personale. Eu vreau să am decizia dacă ele apar.
  • În prima fază am avut un moment în care nu m-am recunoscut, am crezut că cineva a făcut niște meme sau le-a lucrat în Photoshop. Nu am recunoscut locul în care erau făcute, pentru că în perioada respectivă m-am mutat de mai multe ori. Am avut un moment de confuzie totală.
  • Avocata mi-a spus sa fac o captură de ecran, ca să nu fie șterse.
  • Am avut o ezitare a doua zi dimineață dacă să mă duc la poliție să depun plângere sau nu. Și am sunat-o pe avocata mea să o întreb dacă să depun plângere la poliție, pentru că aș putea să încerc să iau eu pe cont propriu și să fac cerere către site-uri să șteargă pozele, să fac plângeri de abuz, să fac plângeri de delistare la google și așa mai departe. Avocata mi-a spus nu, trebuie să te duci la poliție pentru că persoana care are pozele le poate publica oricând din nou.
  • Asta am făcut, m-am dus la poliție și am pus în mâna poliției acea captură foto.
  • În noaptea ceea am căutat acele fotografii, le-am găsit pe un hard disk extern. Ele sunt din ani diferiți, sunt din foldere diferite, ceea ce înseamnă că cineva a avut acces la o parte mai mare a conținutului computerului meu, sau a hardului.
  • Nu știu cum au avut acces. Mi-a intrat cineva în casă? Nu știu. Aștept ca autoritățile să spună.

Dacă mai avem o fărâmă de normalitate, de onoare în instituțiile statului, ar trebui să aflăm adevărul

  • Pozele au fost încărcate pe site-uri pentru adulți pentru a fi compromisă. Paginile respective erau cu numele meu.
  • Să spună statul român cine este în spatele acestei operațiuni. Să spună Parchetul, Ministerul de Interne și să spună și șefii politici ai instituțiilor statului cine este în spatele acestei operațiuni.
  • Nu cred că este o coincidență. Scurgerea lor (a probelor- nr.r) venind după momentul dezvăluirilor privind plagiatul premierului Ciucă nu are cum să fie o coincidență. Pozele acelea erau din septembrie 2021 urcate pe site-urile pentru adulți. Dacă cineva voia să mă compromită mai repede, putea să o facă.
  • Ideea e că eu mă duc la poliție să reclam, cineva are acces la reclamația mea, știe ce reclam, și are acces si la proba pe care eu am dat-o poliției și o scurge imediat. Eu am dat poza respectivă la 10.30 polițistei, am plecat de la poliție la 14.10, iar la 14.51 pozele respective, inclusiv captura de ecran, proba dată poliției, apare pe un site din Republica Moldova.
  • Dacă nu era legat de cazul Ciucă, putea să fie făcut sub o formă sau alta, direct sau indirect.
  • Da, m-am speriat, am avut o senzație oribilă în dimineața când am văzut că proba respectivă este scursă. Am avut un șoc mai mare decât cele anterioare, cel cu pozele primite și descoperirea lor pe site-urile pentru adulți. Nu se poate, te duci la poliție să reclami și poliția te vinde mafioților, te pune pe site și te compromite? Asta face Poliția Română? Asta e menirea Poliției, pe mine cine mă mai apără?
  • Nu am primit nicio explicație. Știi ce mi-a spus șeful poliției Române? „Doamna Șercan, noi nu ne jucăm aici!”.
  • Dacă n-a scurs-o nimeni, de ce nu iese nimeni, de ce nu iese dl ministru Bode să spună am făcut investigație și spunem nu de la noi s-a scurs?
  • Ce pot să aibă, pot să mai aibă set-up-uri, să fabrice lucruri. Dar să aibă lucruri, nu. Tocmai de aceea nu am avut nici cea mai mică reținere toți acești ani să scriu.
  • Eu sper că, dacă mai avem o fărâmă de normalitate, de onoare, în instituțiile statului ar trebui să aflăm adevărul. Dacă nu, confirmăm ce am spus eu de un stat capturat, confirmăm ce a spus Klaus Iohannis că suntem un stat eșuat.