Un poliţist din Cluj a fost reținut după ce a fost prins când fura dintr-un magazin din bricolaj. Îmbrăcat în uniformă, el ar fi ascuns unul dintre obiecte chiar sub cascheta de polițist. Polițistul nu este la primul furt.

HotNews.roFoto: Hotnews

Poliția Județeană Cluj a anunțat, miercuri, că în urmă cu o zi, în jurul orei 11.00, Poliţia municipiului Cluj-Napoca a fost sesizată de către reprezentanții unui magazin că un bărbat care purta uniforma de poliţie ar fi furat două produse din interiorul magazinului.

A fost întocmit dosar penal pentru furt, prejudiciul fiind recuperat, precizează sursa citată.

În urma verificărilor s-a stabilit că este vorba despre un polițist în vârstă de 47 de ani, care a fost reținut.

Polițistul era vizat de o cercetare disciplinară încă din 2020, dar Poliția spune că aceasta fusese suspendată, pe durata urmăririi penale.

  • ”În contextul în care instituţia nu tolerează astfel de fapte care contravin eticii şi valorilor morale ale profesiei, în baza probatoriului administrat de către poliţiştii Biroului Control Intern a fost dispusă reţinerea acestuia pentru 24 de ore.
  • Concomitent, conducerea Inspectoratului de Poliţie Judeţean Cluj a dispus demararea cercetării disciplinare faţă de acesta. Menţionăm, de asemenea, faptul că în luna martie a anului 2020, la nivelul inspectoratului, prin intermediul Biroului Control Intern a fost demarată o cercetare disciplinară faţă de poliţistul în cauză, suspendată, conform prevederilor, pe perioada efectuării cercetărilor penale”, a mai transmis Poliția Cluj.

Potrivit cluj24.ro, polițistul lucrează la secția 4 de poliție din Cluj și a fost prins la furat într-un magazin Dedeman. El ar fi ascuns un minicompresor chiar sub cascheta de polițist.

În 2020, bărbatul ar fi fost prins la furat tot într-un magazin de bricolaj, în două zile diferite.