Autorităţile din Maramureş şi din Ucraina au demarat marţi seară o amplă acţiune de căutare a unor persoane posibil rătăcite pe Muntele Pop Ivan, în timp ce încercau să ajungă din Ucraina în România. Inspectoratul Teritorial al Poliţiei de Frontieră Sighetu Marmaţiei a fost sesizat telefonic în acest sens de către o femeie. Ulterior, un bărbat de 33 de ani, cetăţean ucrainean, a sunat la 112 anunţând că s-a rătăcit împreună cu trei conaţionali, cei patru fiind căutaţi în continuare, relatează News.ro. Zona este foarte greu accesibilă, iar condiţiile meteo sunt nefavorabile.

SalvamontFoto: Salvamont Romania-Dispeceratul National Salvamont

„În urma unei sesizări telefonice primite la dispeceratul Inspectoratului Teritorial al Poliţiei de Frontieră Sighetu Marmaţiei, instituţiile publice cu atribuţii în domeniul ordinii publice şi siguranţei naţionale, împreună cu Serviciul Public Judeţean Salvamont Maramureş acţionează, în prezent, în sistem integrat, pentru găsirea unor posibile persoane rătăcite pe Muntele Pop Ivan. Apelul telefonic a fost efectuat de către o persoană de sex feminin. După primirea apelului au fost luat măsuri operative, în zona respectivă fiind trimise mai multe echipaje care desfăşoară, în sistem integrat, activităţi de căutare, salvare, acordarea primului ajutor şi transportarea în siguranţă a posibilelor persoane rătăcite în zona de responsabilitate. Au fost anunţate şi autorităţile de frontieră ucrainene, în vederea cercetării în comun a aspectelor sesizate”, a transmis, marţi, Prefectura Maramureş.

Instituţia a precizat că un elicopter din cadrul Inspectoratului General de Aviaţie al Ministerului Afacerilor Interne, din al cărui echipaj a făcut parte şi un poliţist de frontieră, a survolat zona de responsabilitate, în scopul observării persoanelor rătăcite.

Reprezentanţii Prefecturii au precizat că este vorba despre persoane care intenţionau să treacă din Ucraina în România.

UPDATE: Patru bărbaţi din Ucraina sunt căutaţi, după ce unul din ei a sunat la 112

„În continuarea acţiunilor de căutare a grupului de cetăţeni ucraineni derulate în cursul zilei de astăzi, 5 aprilie a.c., în Munţii Maramureşului - Masivul Pop Ivan, ofiţerul de serviciu din cadrul Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Maramureş a informat cu privire la faptul că a fost recepţionat un apel prin Sistemul Naţional Unic pentru Apeluri de Urgenţă, 112 de la un cetăţean ucrainean, bărbat în vârstă de 33 de ani, care a precizat că face parte dintr-un grup de patru persoane (toţi cetăţeni ucraineni, de sex bărbătesc), care s-au rătăcit în zona montană”, a anunţat ulterior, marţi seară, Prefectura Maramureş.

Astfel, s-au dispus măsuri operative şi au fost constituite echipe de căutare alcătuite din poliţişti de frontieră din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră Poienile de sub Munte, jandarmi din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Judeţean ”Pintea Viteazul” Maramureş şi pompieri din cadrul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă ”Gheorghe Pop de Băseşti” al judeţului Maramureş, care participă la operaţiunea de salvare a cetăţenilor ucraineni.

La acţiunea de căutare participă şi echipe din cadrul Serviciul Public Judeţean Salvamont Maramureş.

„Precizăm că în zonă sunt condiţii meteorologice nefavorabile, zona este foarte greu accesibilă, vârful montan având 1937 metri altitudine”, a menționat sursa citată.