Gardul vilei de protocol a lui Traian Băsescu a fost vandalizat vineri cu vopsea roșie, fiind scris mesajul „Petrov, achită-ți datoriile". Autorul este Marian Căpățână, condamnat în 2016 la trei ani închisoare pentru complicitate la trafic de influență în dosarul în care Mircea Băsescu a primit patru ani pentru că ar fi primit mită pentru eliberarea lui Bercea Mondial, iar Căpățână ar fi fost intermediarul banilor.

gardul vilei lui Basescu, vandalizatFoto: Captura

Marian Căpățână a mers vineri la vila de protocol a RA-APPS pe care Traian Băsescu urmează să o evacueze după decizia instanței supreme de colaborator al fostei securități, sub numele conspirativ „Petrov".

El susține că din cauza lui Traian și Mircea Băsescu a făcut doi ani de închisoare. „Acest individ Petrov trebuie să își plătescă datoriile”, le-a declarat Căpâțănă jurnaliștilor aflați la vila lui Băsescu, potrivit imaginilor difuzate de Antena 3.

  • „Mi-a dat mie 600.000 de euro, eu i-am dus la Mircea Băsescu, Mircea Băsescu a plecat cu mine la Cotroceni. I-am dus lui Traian Băsescu 300.000 de euro. 200.000 de euro i-a depus Mircea Băsescu la BCR în Constanța, și acolo, ca să îmi facă mie un gest Mircea Băsescu, mi-a dat 100.000 de euro”, a susținut Căpățână.

Întrebat de ce a vandalizat gardul Vilei, Căpățână a răspuns, ironic: „Vreau să învăț să fac graffiti și o să urmeze și alte persoane cărora să le fac graffiti. După 32 de ani de așa-zisă democrație și capitalism sălbătic au ajuns pensionarii din România să aibă facturile la utilități mai mari decât pensia. Prima datorie pe care o are acest individ este să le explice celor 5 milioane de români care au plecat în pribegie în afară de ce a îngăduit acest lucru, distrugând capitalul românesc”.

Ce spune Poliția Capitalei

Poliția Capitalei a anunțat că Secția 1 Poliție face cercetări în acest caz pentru infracțiunea de distrugere, „urmând a fi dispuse măsuri legale".

Băsescu: „Este o campanie masivă de compromitere"

  • „Sunt acasă împreună cu soția. Eu nu l-am văzut, dar asta e. (...) Căpăţână spune că a depus împreuna cu fratele meu 200.000 euro la BCR. Instanța spune că fratele meu nu a avut cont la BCR”, a reacționat Traian Băsescu, la România TV.

Fostul președinte, actual europarlamentar, a susținut că este vorba despre „o campanie masivă de compromitere" a sa.

  • „Nu este prima dată când se încearcă scoaterea mea din viaţa politică. Nu mă gândesc la nicio altă candidatură (pentru Parlamentul European n.r.). Mi- a ajuns, am candidat destul, am fost candidatul de serviciu 20 de ani, cam asta e de spus, să vedem cum vor evolua lucrurile", a adăugat Traian Băsescu.

Cine este Marian Căpățână

Marian Căpăţână a intrat în politică în 2009 şi în scurt timp a ajuns liderul filialei PDL din Drăgăneşti-Olt, conform Digi 24. În 2012, Marian Căpăţână a fost numit administrator la Uzina Termoelectrică Midia SA Năvodari, companie la care statul este acţionar majoritar.

Marian Căpâţână este cunoscut ca un apropiat al grupării conduse de Bercea Mondial. În februarie 2010, Marian Căpățână a participat la botezul nepoatei lui Sandu Anghel, unde naş a fost Mircea Băsescu.

Marian Căpăţână a candidat, în 2012, pentru un mandat de senator de Olt din partea Alianţei România Dreaptă, dar a pierdut în faţa social-democratului Dan Şova.

Mircea Băsescu a fost condamnat definitiv, în iunie 2016, de Curtea de Apel Constanţa, la patru ani de închisoare cu executare pentru trafic de influenţă, în dosarul în care a fost judecat pentru că ar fi primit 250.000 de euro pentru a interveni pe lângă magistraţi pentru soluţionarea unui proces care îl viza pe Sandu Anghel (Bercea Mondial). În acelaşi dosar, Marian Căpăţână a primit trei ani de închisoare cu executare pentru complicitate la trafic de influenţă, fiind acuzat de intermedierea banilor.