Traian Băsescu a fost externat din spitalul din Bruxelles unde fusese internat în urma unui infarct suferit săptămâna trecută, când instanța supremă a stabilit definitiv că fostul președinte a fost colaborator al Securității.

Foto:

Anunțul a fost făcut de Maria Băsescu, pentru Antena 3, în timp ce familia fostului președinte a început să se mute din vila de protocol din strada Gogol, pe care trebuie să o elibereze în urma deciziei Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Soția fostului președinte spune că este foarte supărată pe situație pentru că s-a mutat de prea multe ori din locuințele în care a stat.

  • ”Am vorbit acum 10 minute, s-a externat. Și acum încep împachetările. M-am mutat de foarte multe ori, să știți! Casa asta cred ca e a noua casă în care m-am mutat. M-am mutat de foarte multe ori. Așa că încă o mutare în plus...”, a declarat Maria Băsescu miercuri dimineață.

Traian Băsescu era spitalizat de aproape o săptămână la Bruxelles. Surse apropiate acestuia au declarat pentru HotNews.ro că fostul președinte a suferit un infract.

În 23 martie, Înalta Curte de Casație și Justiție (ICCJ) a decis definitiv că fostul președinte Traian Băsescu a fost colaborator al Securității ca poliție politică, dând declarații sub numele conspirativ „Petrov”.

Drepturile pe care le pierde Traian Băsescu după decizia privind colaborarea sa cu fosta securitate

Potrivit modificărilor aduse în 2021 legii privind acordarea unor drepturi persoanelor care au avut calitatea de şef al statului român, în urma deciziei definitive de colaborare cu fosta securitate, Traian Băsescu pierde următoarele drepturi:

  • a) folosinţă gratuită a unei locuinţe de protocol, cu destinaţia de reşedinţă, care cuprinde şi un spaţiu cu destinaţia de cabinet de lucru, încadrat cu un post de consilier şi un post de secretar;
  • b) o indemnizaţie lunară în cuantum egal cu 75% din indemnizaţia acordată Preşedintelui României în exerciţiu;
  • c) pază şi protecţie, precum şi folosinţă gratuită a unui autoturism, asigurate permanent de Serviciul de Protecţie şi Pază.

De altfel, Traian Băsescu nu mai beneficiază nici de mașină și nici de pază din partea Serviciului de Protecție și Pază (SPP). Surse oficiale au declarat pentru HotNews.ro că fostul președinte a pierdut aceste drepturi din ziua în care s-a pronunțat instanța supremă.

De asemenea, RA-APPS a transmis, luni, pentru HotNews.ro, că odată cu decizia instanței a încetat și contractul în baza căruia Băsescu folosea vila din strada Gogol, iar acesta are termen de 60 de zile pentru a părăsi locuința.