Fostul președinte Traian Băsescu a anunțat că se va adresa Curții Europene a Drepturilor Omului (CEDO), după ce instanța supremă a decis definitiv miercuri că a fost colaborator al Securității ca poliție politică.

HotNews.roFoto: Hotnews
  • "Am luat nota de decizia ICCJ pe care nu o voi comenta public, asa cum am procedat de-a lungul intregului proces.
  • Voi face demersurile legale la CEDO", a reacționat Băsescu pe Facebook.

Fostul președinte Traian Băsescu a fost colaborator al Securității ca poliție politică, a decis miercuri Înalta Curte de Casație și Justiție (ICCJ), care a menținut astfel hotărârea primei instanțe. Decizia este definitivă.

În septembrie 2019, Curtea de Apel București a decis că Traian Băsescu a colaborat cu Securitatea, decizia fiind atacată de fostul președinte la instanța supremă.

Dosarul a fost deschis la sesizarea Consiliului Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii, care cere stabilirea calităţii de colaborator al Securităţii pentru Traian Băsescu.

În acţiunea depusă la instanță de CNSAS pentru stabilirea colaborării cu Securitatea a lui Traian Băsescu se afirmă că fostul preşedinte şi-a turnat colegii şi a menţinut legătura cu Securitatea ca persoană de sprijin, până aproape de căderea regimului. În dosar sunt documente de la SRI şi MApN.

Băsescu a susținut în repetate rânduri că nu a fost colaborator al Securității.

  • ”Eu nu am știut că contrainformațiile militare reprezintă Securitatea. Niciodată n-am știut că mi s-a dat un nume conspirativ. Abia când mi s-au dat cele două note, colonelul Tudor mi-a zis: Semnează Petrov.
  • Niciodată nu mi s-a dat un nume conspirativ. Eu nu am știut că contrainformațiile militare reprezintă Securitatea. Eu abia dupa Revoluție am aflat de legatura contrainformațiilor militare. Am crezut că este un serviciu subordonat comandamentului forțelor navale, asa scrie și pe frontispiciu. Rapoartele mele au fost depuse la companie nu la Securitate și sunt semnate „Căpitan Traian Băsescu. Daca eram colaborator, trebuiau semnate tot cu Petrov”, susținea Băsescu în septembrie 2019.