Un incendiu violent s-a produs la centrul comercial Prosper din sectorul 5, care a fost distrus în totalitate. Acoperișul în flăcări al complexului s-a prăbușit în incintă, în timp ce pereții din sticlă au căzut în exterior. Au fost degajări mari de fum, iar autoritățile au emis un mesaj Ro-Alert prin care oamenii au fost îndemnați să ocolească zona, în timp ce aproximativ 100 de pompieri au intervenit pentru stingerea focului.

Incendiu la magazinul ProsperFoto: Captura Facebook

Centrul comercial, care are o suprafață totală de 1.200 de metri pătrați, a fost distrus de flăcări. Autoritățile au informat că nu există victime.

00:26Raed Arafat, şeful Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă (DSU), a declarat marți seară că centrul comercial nu avea autorizaţie de securitate la incendiu.

El a confirmat totodată că nu au fost înregistrate victime, pompierii reuşind „să evacueze persoanele de acolo”.

„Există un risc pentru pompieri să lucreze din interior, fiind o clădire metalică, supusă unor temperaturi foarte mari, există risc să se prăbuşească. Vor rămâne echipe în cursul nopţii acolo şi am cerut să fie evaluată clădirea de un inginer structurist, ca să ne spună dacă există risc de prăbuşire. Din cauza aceasta, drumul ar putea rămâne blocat o perioadă”, a explicat Raed Arafat într-un interviu pentru Prima TV.

Întrebat dacă a fost identificată cauza incendiului, şeful DSU a răspuns: „E prea devreme de spus despre o cauză. Singurul lucru pe care îl ştim la acest moment: clădirea nu avea autorizaţie (de securitate la incendiu - n.r.). Ultimul control a fost în 2021, dar lipsa autorizaţiei nu înseamnă că nu poate funcţiona. Depinde de motivele lipsei autorizaţiei. Unele pot să însemne închidere, altele pot să însemne doar amendă şi să funcţioneze”.

21:54 Prefectura Capitalei anunţă că încă sunt degajări de fum după incendiul izbucnit la acoperişul magazinului Prosper şi le recomandă cetăţenilor să ţină ferestrele închise.

"Încă sunt degajări de fum şi produşi ai arderii, fiind asigurată o monitorizare constantă a calităţii aerului prin cea mai apropiată staţie de monitorizare, B5 - dispusă în Drumul Taberei. Deşi sunt tendinţe de creştere la indicatorii PM 10 şi SO2, direcţia vântului este opusă", a transmis Prefectura.

Potrivit instituției, în zonă s-a reluat alimentarea cu energie electrică, iar reprezentanţi ai Inspecţiei de Stat în Construcţii se flă la faţa locului şi urmează să evalueze structural imobilul. Pentru orice eventualitate, va fi asigurat un perimetru de siguranţă al zonei cel puţin până miercuri.

Traficul este în continuare blocat pe bulevardul 13 Septembrie şi pe şoseaua Sebastian de către echipaje ale Poliţiei, Jandarmeriei şi Pompierilor.

Incendiul a fost localizat şi se acţionează pentru lichidarea acestuia, iar persoanele evacuate din imobilele învecinate au început să revină la locuinţele lor.

Nu au fost înregistrate victime, însă pagubele materiale sunt semnificative, mai spun reprezentanţii Prefecturii Capitalei.

20:10Incendiul s-a redus considerabil în intensitate și mai sunt flăcări doar în unele locuri, în incinta complexului, a declarat pentru HotNews.ro purtătorul de cuvânt ala ISU București-Ilfov, Daniel Vasile.

El a precizat că acoperișul complexului s-a prăbușit în întregime, în interior, în timp ce pereții din sticlă au căzut în exterior.

Complexul a fost distrus pe întreaga suprafață de 1.200 de metri pătrați.

19:14Incendiul de la magazinul Prosper din Calea 13 Septembrie a fost localizat, marţi, de pompierii bucureşteni, informează Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă Bucureşti-Ilfov (ISUBIF).

Focul a cuprins întregul imobil, pe o suprafaţă totală de aproximativ 1.200 de metri pătraţi.

Pentru stingerea incendiului acţionează 27 de autospeciale de stingere, şase autoscări şi două autospeciale de descarcerare, în timp ce opt ambulanţe au fost trimise la locul incendiului.

18:22Directorul general al Autorităţii Naţionale de Meteorologie, Elena Mateescu, spune că viteza vântului este în diminuare, de la 40-45 de km/h la 20-25 de km/h, ceea ce va face ca norul de fum să se disperseze şi să se îndrepte spre sud-vest.

"Aceasta însemnând posibilitatea ca, mai ales că incendiul a fost localizat, să nu avem o extindere în următoarele ore şi luând în considerare şi conexiunea cu condiţiile meteorologice care ar fi putut să favorizeze", a spus directorul ANM, într-o conferință de presă.

La această oră, la locul incendiului se află 27 de autospeciale de stingere, șase autoscări, două mașini de descarcerare şi opt ambulanțe.

18:17Mai mulți martori citați de televiziunile de știri spun că înainte de izbucnirea incendiului s-ar fi auzit un sunet puternic și vorbesc despre o posibilă „explozie”. Momentan, autoritățile nu au transmis nimic oficial referitor la cauza incendiului.

18:07Noi imagini surprinse de la înălțime:

18:00Imagini de la fața locului surprinse de jurnalistul PRO TV Ovidiu Oanță:

17:54 Noi imagini cu incendiul de la Prosper:

17:49La fața locului intervin pompieri cu 11 autospeciale de stingere, 4 autoscări și două echipaje SMURD.

„Sunt degajări mari de fum influențate de vântul puternic, motiv pentru care le solicităm locuitorilor din zonă închiderea ferestrelor", a declarat purtătorul de cuvânt al ISU București-Ilfov, Daniel Vasile.

17:42 O parte din acoperișul magazinului - cuprins de flăcări violente - s-a prăbușit. Intervenția pompierilor, al căror număr a fost suplimentat, este dificilă.

17:44 Avertizarea RO-ALERT referitoare la incendiul puternic de la centrul comercial Prosper din sectorul 5 a bruiat conferința de presă susținută la Cotroceni de președintele Klaus Iohannis și președintele Poloniei, Andrzej Duda. Momentul în care declarațiile au fost întrerupte AICI

17:30 Incendiul are loc la centrul comercial Prosper din sectorul 5.

Pompierii anunţă că centrul comercial este evacuat.

„Incendiul se manifestă pe aproximativ 800 mp, la faţadă. Nu sunt raportate victime”, a mai transmis ISU Bucureşti-Ilfov.

A fost emisă o avertizare RO-ALERT în urma incendiului de la magazinul Prosper

----------