Ministrul afacerilor externe al statului Israel, Yair Lapid, a mulţumit duminică Guvernul României pentru cooperare şi ajutorul dat cetăţenilor israelieni în contextul conflictului din Ucraina, fapt ce a dus la salvarea multor vieţi, relatează Agerpres.

Yair LapidFoto: Gil Cohen Magen / Xinhua News / Profimedia

„Guvernul României a lucrat îndeaproape cu noi şi ne-a ajutat foarte mult să salvăm multe vieţi. Copiii de origine evreiască din Odesa, copii cu cancer au fost trimişi în Israel pentru tratament şi mii de refugiaţi au scăpat prin vama Siret. Vieţile lor au fost salvate de cooperarea dintre ţările noastre. Vă mulţumesc şi mulţumesc Guvernului României pentru cooperare şi pentru ajutor”, a declarat Yair Lapid, după întâlnirea cu ministrul român de externe Bogdan Aurescu.

El a făcut apel la Federaţia Rusă să soluţioneze conflictul cu Ucraina prin negocieri.

„Pe lângă prietenia noastră îndelungată, atât în momente de pace cât şi în momente de război, cum vedem acum invazia Ucrainei de către Rusia, care este fără justificare, noi apelăm la Rusia să înceteze şi să soluţioneze acest conflict prin negocieri. Noi vom face tot ce este posibil pentru a avea o soluţie de pace. Lucrăm împreună cu aliaţii noştri - Satele Unite şi cu partenerii europeni - pentru a încerca să punem capăt acestei tragedii cât mai curând posibil”, a subliniat ministrul de externe israelian.

Aurescu a anunţat că mii de israelieni şi ucraineni de origine evreiască au fost evacuaţi prin România

Ministrul Afacerilor Externe, Bogdan Aurescu, a anunţat duminică, după întrevederea cu omologul său israelian, Yair Lapid, că peste 3.000 de cetăţeni israelieni şi peste 1.200 de cetăţeni ucraineni de origine evreiască au fost sprijiniţi de România să intre pe teritoriul ţării noastre şi apoi să fie evacuaţi spre Israel.

„Discuţiile substanţiale pe care le-am avut astăzi reflectă nivelul excelent al relaţiilor noastre bilaterale, care au o natură strategică, precum şi interesul comun al României şi statului Israel de dezvoltare şi aprofundare a dialogului politico-diplomatic şi sectorial. Această întrevedere vine în continuarea contactelor foarte bune pe care le-am avut în ultima perioadă, cel mai recent la 3 martie, când am avut o discuţie telefonică în contextul evenimentelor dramatice din Ucraina şi, de altfel, această vizită şi discuţiile noastre s-au concentrat în foarte mare măsură pe efectele agresiunii ilegale a Federaţiei Ruse asupra Ucrainei”, a declarat Aurescu într-o conferinţă de presă, după întâlnirea cu Yair Lapid.

Şeful diplomaţiei a subliniat eforturile României în procesul de evacuare din Ucraina a mii de cetăţeni israelieni sau de origine evreiască, inclusiv 100 de orfani.

„Am discutat despre eforturile comune de a sprijini procesul de evacuare a persoanelor care fug din calea războiului, inclusiv cetăţeni ai statului Israel. Prin punctele de frontieră ale României cu Ucraina şi cu Republica Moldova au intrat pe teritoriul ţării noastre peste 430.000 de cetăţeni ucraineni, la care se adaugă şi un număr foarte mare de cetăţeni ai altor state, care au fost evacuaţi, iar numărul acesta desigur creşte. L-am asigurat pe colegul meu de angajamentul României pentru acordarea întregului sprijin pentru evacuarea în continuare a cetăţenilor israelieni sau de origine evreiască din Ucraina. Până la acest moment, peste 3.000 de cetăţeni israelieni, peste 1.200 de cetăţeni ucraineni de origine evreiască au fost sprijiniţi de România să intre pe teritoriul ţării noastre şi apoi să fie evacuaţi, cu peste 12 zboruri către Israel, inclusiv în jur de 100 de orfani care au fost aduşi din Ucraina”, a arătat ministrul de Externe.