Şeful Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă, Raed Arafat, a anunţat vineri operaţionalizarea a două platforme în sprijinului ucrainenilor care vin în România. Pe una dintre acestea pot fi găsite spaţii de cazare, iar pe cealaltă sunt centralizate diverse ajutoare, de la hrană, îmbrăcăminte, până la transport.

Refugiați din Ucraina sosesc în Gara de Nord din CapitalăFoto: Agerpres

„Vor fi operaţionalizate două platforme oficiale de management, de resurse şi administrare de spaţii de cazare. (...) Vorbim de platforma numită «Un acoperiş» şi cealaltă numită «Sprijin de Urgenţă». «Un acoperiş» este o soluţie de identificare de spaţii de cazare pentru a ajuta migranţii care ajung în România şi au nevoie de ajutor imediat şi care să vină în sprijinul lor, să găsească spaţii de cazare, care sunt cel puţin verificate până la un anumit nivel, ca să poată să ştie că merge în siguranţă la un spaţiu de cazare. «Sprijin de Urgenţă» este un sistem integrat de management al resurselor pe care societatea civilă şi persoanele fizice şi juridice le pot aduce pentru a ajuta în situaţiile critice", a declarat Raed Arafat, vineri, într-o conferinţă de presă, potrivit News.ro.

El a precizat că numai aşa pot fi rezolvate problemele dacă situaţia se va agrava şi va creşte numărul migranţilor ajunşi în ţara noastră.

„Cred că numai aşa vom putea să rezolvăm problemele şi mai ales că noi ne aşteptăm ca situaţia probabil să se agraveze şi să devină cu presiune mai mare în cazul în care mai mulţi migranţi vor începe să ajungă din zonele care acum sunt sub o presiune maximă, gen Odesa, de exemplu, Mariupol, şi să vedem un număr mai mare de refugiaţi care să ajungă. Dacă în prima fază am avut persoane care au venit şi care aveau resurse să-şi rezolve problemele lor proprii, s-ar putea ca următorul val de refugiaţi să fie un val care este mai dependent de sprijinul pe care putem să îl acordăm şi care are resurse mai puţine şi numărul lor să fie chiar şi mai mare, motiv pentru care evoluţia în coordonarea acestei situaţii şi integrarea tuturor resurselor şi a organizaţiilor care se ocupă, guvernamentale şi non-guvernamentale, devine unul extrem de important ca să putem să ne facem treaba cât mai corect posibil şi cât mai eficient posibil”, a transmis şeful DSU.

La rândul său, reprezentantul Code for Romania, Bogdan Ivănel, a prezentat în conferinţa de presă mai multe detalii despre platforme.

„Avem de-a face cu trei platforme, trei platforme care formează un ecosistem unitar, dar trei platforme foarte complexe, trei platforme care în timp de pace ar fi fost dezvoltate în mai mult de opt luni. Acest timp a fost redus la o săptămână, la zece zile datorită acestei munci fantastice pentru care vreau să le mulţumesc voluntarilor de la Code for Romania. Cele trei platforme de care vorbesc fac două lucruri: informarea refugiaţilor despre cum şi în ce condiţii pot să treacă graniţa în România şi ce resurse găsesc pe cealaltă parte a graniţei şi două soluţii de management a ajutoarelor, «Un acoperiş» va face managementul spaţiilor de cazare şi alocarea spaţiilor de cazare. Absolut orice utilizator poate să intre acum pe platformă, îşi va putea încărca acolo o ofertă de cazare, fie că acea persoană este o persoană fizică, o persoană juridică, deţinătorul unui hotel sau cineva care are acces la spaţii de cazare sau o autoritate locală. Fiecare dintre ei pot intra şi pur şi simplu în doi, trei paşi îşi pot încărca acolo oferta care va ajunge în bazele de date ale CNCI-ului pentru a fi folosit acolo unde este cea mai mare nevoie”, a explicat Bogdan Ivănel.

El a mai afirmat că „Sprijin de urgenţă” va administra toate celelalte ajutoare.

„«Sprijin de urgenţă», platforma care va administra toate celelalte ajutoare, de la ajutoare de voluntariat, până la transport, haine, mâncare neperisabilă. Persoanele fizice sunt rugate să găsească pe platformă o hartă care direcţionează către centrele de colectare”, a explicat reprezentantul Code for Romania.

El a menţionat că toate aceste lucruri se găsesc pe Dopomoha.ro.

„Pentru publicul larg este important să reţină un singur cuvânt: dopomoha.ro. Dopomoha înseamnă în limba ucraineană ajutor, este un cuvânt pe care fiecare dintre noi ar trebui să îl învăţăm în aceste zile ca să putem comunica cu refugiaţii care intră în România”, a mai transmis Bogdan Ivănel.