Șase ministere vor putea depune proiecte și accesa banii din PNRR în perioada următoare, după ce au semnat marți acorduri de finanțare cu Ministerul investițiilor și Proiectelor Europene. 'Discutăm deja de 4 miliarde de euro care sunt în țară și de alte aproximativ 6 miliarde de euro care urmează să intre în țară până la finele anului", a spus premierul Nicolae Ciucă.

Semnare acorduri finantareFoto: Captura Guvern

Cele șase ministere care au semnat acordurile cu MIPE sunt Ministerele Transporturilor, Sănătății, Energiei, Mediului, Familiei și Muncii.

"În acest moment în bugetul MIPE există 110 miliarde de lei, din care aproximativ 10 miliarde de lei reprezintă credite bugetare și circa 100 miliarde credite de angajament. Diferența este că cele aproximativ 10 miliarde de lei credite bugetare pot fi angajate și cheltuite anul acesta, în timp ce celelalte 100 miliarde de lei intră într-un proces multianual.", a spus Ciucă.

Premierul a spus că mai sunt încă 13 ministere 'care foarte curând vor semna și ele aceste acorduri.'