​Ucraina este o țară împărțită între vestul pro-european și estul mai apropiat economic și politic de Rusia. Cifrele legate de naționalitate și de limba maternă vorbită diferă mult de la vest la est, dar marea problemă este că cifrele sunt foarte vechi și nu există altele noi, credibile.

Un balon in culorile steagului UcraineiFoto: A. Kharchenko, Dreamstime.com

Ucraina are mare nevoie de un recensământ, dar nu-l va organiza mai repede de 2 ani. Diferențele dintre est și vest sunt explicate de istorie și mai ales de câte zeci, sau sute de ani, s-au aflat acele teritorii sub guvernare rusă și/sau sovietică.

Informația pe scurt

  • Cel mai recent recensământ făcut în Ucraina este din 2001 și următorul nu va fi efectuat mai repede de 2023. Este o mare problemă că datele sunt atât de vechi, mai ales că din cauza războiului din Donbas peste două milioane de oameni și-au părăsit locuințele. Este nevoie disperată de un recensământ proaspăt, fiindcă ar putea ajuta și la o guvernare mai eficientă a unei țări care în 20 de ani a trecut prin două revoluții, a pierdut teritorii și 14.000 de oameni au murit în 8 ani în conflictul din Donbas.
  • Un recensământ ar ajuta Ucraina să afle și ce populație au părțile pe care le controlează din teritoriile estice Donețk și Luhansk, de unde sute de mii de oameni au plecat, fie în vestul Ucrainei, fie la est, în Rusia, mai ales că Rusia a dat sute de mii de pașapoarte etnicilor ruși.
  • Datele oficiale arată că 77% dintre locuitorii țării vecine se declară ucraineni, iar 17%, ruși. Ponderea celor care spuneau că sunt ruși era de 22% când țara a devenit independentă. Dintre toate regiunile, doar în Crimeea rușii sunt majoritari, regiunea fiind din 2014 parte a Federației Ruse, după anexare. În cinci regiuni rușii au o pondere mult peste media națională: Donețk, Luhansk, Harkov, Zaporojia și Odesa. Cu siguranță rușii sunt majoritari în teritoriile ocupate din est, însă nu sunt informații clare.
  • La capitolul limbă maternă, datele din 2001 indică ucraineana, pentru 67,5% din populație și rusa, pentru 29,6%. Ucraineana este singura limbă oficială pe teritoriile controlate de Kiev.
  • În afară de creșterea ponderii rușilor între 1930 și 1989, cea mai mare schimbare în „mozaicul” etnic al Ucrainei în ultimul secol a fost scăderea puternică a ponderii polonezilor și evreilor. Perioade grave de scădere a populației au fost în timpul Marii Foamete din anii 30 și în timpul războiului, un deceniu mai târziu.
  • Regiuni precum Liov, Ternopil, Kiev, Volîn și Ivano Frankivsk sunt puternic pro-europene, în timp ce zone precum Crimeea, Donețk, Luhansk, Harkiv și Zaporijia sunt mai apropiate de Rusia, atât politic, cât și economic.
  • Explicația diferențelor lingvistice și politice ține de momentul când diversele teritorii au fost ocupate de ruși. Zone precum Liov au fost secole bune sub poloni și au intrat după 1945 în componența URSS, în timp ce în Donbas rușii erau prezenți cu peste 200 de ani în urmă și rusificarea s-a făcut intens.

Ucraina și populația ei - Diferențe mari

Datele oficiale citate de majoritatea surselor indică o populație de 41-43 milioane de locuitori, dintre care 77,8% ucraineni și 17,3% ruși, datele procentuale fiind din 2001. Următoarele naționalități sunt: bieloruși 0.6%, moldoveni 0.5%, tătari din Crimeea 0.5%, bulgari 0.4%, unguri 0.3%, români 0.3%, polonezi 0.3%, evrei 0.2%,

Doar în Crimeea rușii au „ieșit” majoritari (58%) și în orașul Sevastopol (tot din Crimeea), cu 71%, în timp ce ucrainenii reprezentau 22,4%. La recensământul din 2001, la Kiev, 82% s-au declarat ucraineni și 13% ruși în timp ce în Ternopil 98% s-au declarat ucraineni și 1% ruși.

Cum arătau datele în cele două oblasturi din est care acum sunt ocupate în majoritate de separatiști? La Donețk rușii reprezentau 38%, iar în regiunea Luhansk, 39%. Ucrainenii reprezentau cam 57-58% în cele două regiuni. În alte două regiuni rușii au mult peste ponderea la nivel național: Harkov (Harkiv) 25,6% și Odesa (20,7%). Nu trebuie uitat că datele sunt din 2001, pentru că altele mai noi nu există.

La capitolul limbă maternă, datele recensământului indică ucraineana, pentru 67,5% din populație și rusa, pentru 29,6%. Ucraineana este singura limbă oficială pe teritoriile controlate de Kiev. De remarcat că sunt mulți cetățeni a căror limbă maternă este rusă, dar care s-au declarat ucraineni (30% au spus că rusa este limba maternă, 17% s-au declarat cetățeni ruși).

În trei oblasturi (regiuni) rusa era limba predominantă: Crimeea (76% dintre locuitori au declarat că au rusa ca limbă maternă), Luhansk (74%) și Donețk (rusa, 68%). În oblasturile Harkov și Zaporojie ucraineana avea o pondere de 50-53%, iar în Odesa, 46%. În partea vestică, ucraineana este limbă maternă pentru mai bine de 90% din populație (98% în Ternopil). În zona Cernăuți ucraineana are o pondere de 75%.

De precizat că atât datele demografice din 1989, cât și cele din 2001 arată pentru regiunile Donețk și Luhansk o majoritate a cetățenilor care se declară ucraineni. În același timp însă, rusa este limba maternă pentru două treimi dintre cetățeni. Foarte important de menționat este că la referendumul pentru independența țării - ținut în 1991 - în regiunile Donețk și Luhansk ponderea celor care au votat DA a fost de 84%. În Crimeea, 54% dintre cei care au mers la vot au pus ștampila pe DA.

Pe de altă parte, referendumul din 2001 arăta că Donețk este singurul mare oraș din Ucraina unde rușii sunt mai numeroși decât ucrainenii: 48% s-au declarat de etnie rusă, iar 47%, ucraineni. La limbă maternă vorbită, 88% dintre locuitori au bifat rusa și 11% ucraineana. În Luhansk datele arată că ucrainenii reprezentau 50%, iar 47% se declarau etnici ruși. Rusa era limba maternă pentru 85% dintre locuitori.

Date istorice despre populație

Datele worldometers privind evoluția populației Ucrainei

1900: 25 milioane

1914: 31 milioane

1934: 31 milioane

1990: 51,4 milioane

1995: 50,9 milioane

2005: 46,8 milioane locuitori

2015: 44,9 milioane

2020: 43,7 milioane.

69% dintre oameni locuiesc la oraș.

Estimările arată că populația ar putea scădea puternic, până la 35 milioane locuitori în 2050 și 28,5 milioane în 2075.

Cele mai mari orașe (sursa worldmeeter)

Kiev 2,7 milioane

Harkov 1,4 milioane

Dnipro (fost Dnepropetrovsk), un milion

Donetk (1 milion)

Cernăuți este abia pe locul 27, cu sub 250.000 de locuitori)

Datele oficiale de pe ukrcensus.gov.ua indică o populație de 41,2 milioane la 1 decembrie 2021. Kievul are 2,9 milioane locuitori. Donețk este cea mai mare provincie, cu peste 4 milioane locuitori, Dnipropetrovsk are 3,1 milioane, Harkiv are 2,6 milioane și Lviv, aproape 2,5 milioane. Luhansk avea 2,1 milioane locuitori.

Și Enciclopedia Britannica citează datele recensământului din 2001 care indică o componență etnică de 77,8% ucraineni și 17,3% ruși. Restul de sub 5% sunt reprezentați de mai mult de zece naționalități.

Ucrainenii au ponderea cea mai mare din populație, iar în 1959 în RSS Ucraineană reprezentau 77%, scăzând spre 73% în momentul independenței din 1991, dată fiind rusificarea aplicată pe timpul URSS. Tendința s-a inversat după obținerea independenței.

Cum a evoluat ponderea celor care se declarau cetățeni ucraineni

1926: 80%

1939: 76,5%

1970: 74,9%

1989: 72,7%

2001: 77,8%

Cum a evoluat ponderea celor care se declarau cetățeni ruși

1926: 9,2%

1939: 13,5%

1970: 19,4%

1989: 22,1%

2001: 17,2%

În afară de creșterea ponderii rușilor între 1930 și 1989, cea mai mare schimbare în ”mozaicul” etnic al Ucrainei în ultimul secol a fost scăderea puternică a ponderii polonezilor și evreilor, în zonele de la vest de Nipru. La final se secol 19 se estimează că trăiau pe teritoriile Ucrainei de azi mai mult de un sfert dintre cei 10 milioane de evrei din lume. Emigrația și Holocaustul au redus enorm numărul, iar evreii reprezintă în prezent sub 1% din populația țării.

În 1926 erau peste 1.5 milioane de evrei în RSS Ucraineană, în prezent sunt aproximativ 100.000.

Acum nouă decenii mai erau aproximativ 150.000 de polonezi în Ucraina, cea mai mare scădere fiind după Al Doilea Război Mondial când granițele s-au schimbat și URSS și Polonia au făcut schimb de populație, mulți polonezi mutându-se spre vest, în noile granițe ale statului polonez comunist. Orașe precum Lvov au trecut de la polonezi la sovietici, iar teritorii ce au aparținut Germaniei au intrat în componența Poloniei. Acum un secol erau aproape 500.000 de polonezi în RSS Ucraineană.