Bărbatul care vineri seară l-a agresat verbal şi fizic pe primarul oraşului Mioveni, Ion Georgescu, chiar în biroul din cadrul primăriei, a fost reţinut. Acesta este acuzat de comiterea infracţiunii de violare a sediului profesional, transmite News.ro.

HotNews.roFoto: Hotnews

„Referitor la cercetările ce se desfăşoară cu privire la agresarea primarului localităţii Mioveni, Compartimentul de Relaţii Publice din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Argeş este abilitat să comunice următoarele. În urma administrării probatoriului, în dimineaţa zilei de 12 februarie a.c., a fost dispusă măsura reţinerii, pe bază de ordonanţă, faţă de un bărbat de 55 de ani, din Mărăcineni”, informează oficiali ai IPJ Argeş.

Surse judiciare au declarat pentru News.ro că cel reţinut este Stelian Crăciun, cunoscut în lumea interlopă din judeţul Argeş.

Acesta este acuzat de comiterea infracţiunii de violare a sediului profesional pentru că, după ce edilul i-a solicitat să părăsească sediul Primăriei, acesta a refuzat, îmbrâncindu-l pe agentul de pază al Primăriei.

Audiat de către poliţişti a fost şi cel care l-a însoţit pe Crăciun în biroul primarului, un afacerist care a deţinut un local în municipiul Piteşti.

Ion Georgescu a declarat sâmbătă, la Digi 24, că cel care îl însoţea pe interlop i-a fost subaltern timp de câţiva ani, în urmă cu mai mult timp, într-o fabrică, şi că acesta se afla în stare avansată de ebrietate.

În ceea ce priveşte motivul pentru care interlopul l-a agresat, edilul a spus că acesta îl reclamă de mai mulţi ani pe chestiuni cu care edilul spune că nu are legătură.