​Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila, a afirmat sâmbătă că se aşteaptă ca în luna martie să înceapă discuţiile cu organizatorii de evenimente şi cu industria HORECA, iar începând din luna mai evenimentele să poată fi reluate, "cu anumite limitări".

Alexandru RafilaFoto: Agerpres

"Am avut foarte multe întâlniri în ultima perioadă cu reprezentanţi ai diverselor industrii, fie că vorbim de HORECA, de organizatorii de evenimente, marii retaileri din industria alimentară, şi cred că în luna martie o să putem să avem o discuţie aplicată despre un calendar, pe termen mediu măcar, încât să existe predictibilitate”, a spus Rafila, potrivit Agerpres.

”Toată lumea îşi doreşte predictibilitate, nu măsură pe care o luăm de azi pe mâine, şi cred că în luna martie, când vom avea elemente mult mai concrete în ceea ce priveşte evoluţia pandemiei, putem să stabilim împreună un program - e o opinie personală, luaţi-o ca atare - dar cred că începând din luna mai aceste tipuri de evenimente se pot relua, probabil cu anumite limitări.

Nu ştiu dacă se referă neapărat la număr, dar trebuie păstrate elemente de siguranţă care înseamnă o oarecare distanţare sau, în cazul unor evenimente publice, nu neapărat nunţi, utilizarea măştii", a adăugat ministrul Sănătății.