Primarul comunei Chețani (județul Mureș) este de partea bărbatului care a fost arestat de DIICOT după ce ar fi sechestrat și exploatat timp de opt ani trei copii orfani.

HotNews.roFoto: Hotnews

Ediul susține că bărbatul le-ar fi oferit, de fapt, tinerilor un acoperiș deasupra capului, potrivit Digi24:

Emil Mocan, primar comuna Chețani: Nu-i adevărat, eu zic că nu-i adevărat, nu știu ce surse aveți. Noi nu știm așa ceva. Ce să-i plătească? Nu-i fermier, e un cetățean care i-a adus, i-a lăsat în spațiu, pe doi. Nu știu de unde i-au adus, îi făcea lucru prin gospodărie.

Reporter: Și nu-i ținea cu forța?

Emil Mocan: Păi, cum să-i țină cu forța?

Reporter: Păi, așa au declarat tinerii la poliție.

Emil Mocan: Păi, probabil...

DIICOT a anunțat vineri că un bărbat din Mureș a fost reținut și apoi arestat preventiv, fiind acuzat că a sechestrat în gospodăria sa și a exploatat trei tineri proveniți din casele de copii, timp de opt ani.

Procurorii spun că, începând cu 2014, bărbatul ar fi ținut în condiții improprii trei tineri pentru a-i exploata prin muncă.

Cei trei au fost folosiți la diferite munci în gospodărie ori în agricultură în țară și, pentru o scurtă perioadă, în străinătate, fără a fi plătiți.

”Inculpatul exercita un control permanent și total asupra acestora, inclusiv prin interdicția de a comunica cu alte persoane ori de a părăsi gospodăria", acuză DIICOT.