Doi poliţişti din Arad au fost condamnaţi la doi ani, respectiv doi ani şi trei luni de închisoare, în primă instanţă, alături de alte două persoane, pentru un jaf care a avut loc în noiembrie 2020, când o femeie de 87 de ani a fost agresată și imobilizată, iar dintr-un seif din locuința acesteia au fost furaţi 300.000 de euro.

HotNews.roFoto: Hotnews

Sentinţa a fost dată de Judecătoria Arad şi nu este definitivă, iar cei doi poliţişti - Denis Ţicală şi Marius Covaci - au primit doi ani, respectiv doi ani şi trei luni de închisoare pentru tâlhărie calificată, după ce instanţa le-a dedus din pedeapsă perioada petrecută în arest preventiv, scrie Agerpres. În acest dosar au mai fost condamnaţi Flavius Vesa (trei ani de închisoare) şi Dragoş Toadere (doi ani de închisoare).

Toţi cei patru se află în detenţie, fiind arestaţi anul trecut.

Decizia judecătorilor nu este definitivă, iar procurorii Parchetului Judecătoriei Ineu au precizat că vor face apel, considerând pedepsele prea blânde.

În noiembrie 2020, poliţiştii arădeni au anunțat o anchetă după ce 300.000 de euro au fost furaţi dintr-un seif aflat în casa unei femei de 87 de ani din localitatea Pâncota. Victima relatase că o persoană mascată a intrat peste ea în locuinţă şi a agresat-o până a spus unde ţine banii. Ulterior, în 5 martie 2021, Poliția Județeană Arad a anunţat că au fost reţinuţi patru suspecţi: "(...) doi dintre cei în cauză ar fi pătruns, în noaptea de 21 spre 22 noiembrie 2020, într-o locuinţă din localitatea Pâncota, de unde, în urma imobilizării victimei, ar fi sustras, dintr-un seif, 300.000 de euro, iar ceilalţi doi ar fi asigurat ieşirea din imobil".

Cei doi poliţişti implicaţi în jaf au fost puşi la dispoziţia IPJ până la condamnarea definitivă.