Poliţiştii au amendat cu 3.000 lei un bărbat din Craiova pentru organizarea unei petreceri în incinta unui cămin de bătrâni din oraș, la care au participat mai mulţi directori de instituţii publice din Dolj, scrie Agerpres. Reamintim că evenimentele private sunt interzise, în contextul pandemiei de COVID-19.

PolitiaFoto: Politia Romana

Petrecerea a avut loc în 23 ianuarie la căminul de seniori "Sfântul Mina" din Craiova, iar Poliția s-a sesizat în urma unor imagini apărute în spațiul public, în care apar şi directori de instituţii.

  • "Poliţiştii Secţiei 2 Poliţie Craiova s-au sesizat din oficiu cu privire la faptul că pe o reţea de socializare a fost postat un videoclip în care se observă că are loc o petrecere privată.
  • Din verificările efectuate s-a stabilit că evenimentul respectiv a avut loc în seara zilei de 23 ianuarie, la un imobil situat pe strada Bucura din Craiova. În urma verificărilor, a fost identificat organizatorul evenimentului în persoana unui bărbat, de 61 de ani, din Craiova, care a fost sancţionat conform Legii 55/2020, cu amendă în valoare de 3.000 lei", a transmis joi Poliția Dolj.