Un livrator de mâncare din Bucureşti, prins la volan sub influența drogurilor, i-a spus polițistului care îl oprise că se răceşte mâncarea, iar clientul îl va reclama.

HotNews.roFoto: Hotnews

Poliţiştii Brigăzii Rutiere Bucureşti au depistat, în noaptea de sâmbătă spre duminică, patru persoane care se aflau la volan după ce consumaseră alcool sau substanţe psihoactive, precum şi un bărbat care conduea cu 135 km/h pe un sector de drum unde limita de viteză era de 50 km/h, scrie News.ro. În urma acţiunilor poliţiştilor au fost date 61 de amenzi în valoare de peste 30.000 de lei şi au fost reţinute 11 permise.

Conform poliţiştilor, unul dintre șoferii sancționați este un bărbat în vârstă de 32 de ani, care conducea pe o stradă din sectorul 2 sub influenţa drogurilor. În urma testării preliminare cu aparatul DrugTest s-a stabilit că aceasta consumase cannabis, fiindu-i deschis dosar penală.

Potrivit unor imagini difuzate de Antena 3, bărbatul este livrator de mâncare și i-a spus polițistului care l-a oprit să se grăbească, pentru că i se răcește mâncarea în mașină:

  • "Da frate, dar eu am comanda, se răceşte comanda în maşină. Lasă-mă și pe mine să ducem comanda că ne face ăla reclamaţie".