Austria a introdus legea vaccinării obligatorii anti-COVID care ar trebui să intre în vigoare de la 1 februarie. O lege controversată, prima de acest fel într-o țară UE, care este văzută diferit de locuitorii acestei țări. Cum o văd românii ce trăiesc în Austria? Am stat de vorbă cu câțiva dintre aceștia, iar părerile lor reflectă fidel pozițiile celor din România, mergând de la o extremă la cealaltă.

Vio, romani in AustriaFoto: Arhiva personala

Parlamentul austriac a adoptat joi legea care prevede că toate persoanele trecute de 18 ani sunt obligate să se vaccineze anti-COVID-19. Sunt exceptate femeile gravide, persoanele care au contraindicații la vaccin date de medic și persoanele care au trecut prin boală în ultimele șase luni.

Cei care refuză vor putea fi amendați cu sume cuprinse între 600 și 3600 de euro. Măsura, care este singura de acest gen dintr-o țară UE, este una controversată, marcată inclusiv cu proteste de stradă.

Procentul celor vaccinați în Austria este de peste 72%, insuficient însă, în opinia guvernului acestui stat, pentru a opri pandemia.

Cum se vede însă legea vaccinării obligatorii prin ochii românilor care trăiesc în Austria, care reprezintă a doua cea mai numeroasă comunitate de străini din Austria cu 123 mii persoane (la nivelul anului 2020)? Am stat de vorbă cu câțiva dintre aceștia.

Smaranda, 22 de ani: „Corpul e prins între COVID și interesul statului de a ține economia în funcțiune”

La 22 de ani, Smaranda a obținut o bursă de studii în Austria și, de patru luni, locuiește la Viena. Spune că legea vaccinării obligatorii a surprins-o, pentru că a venit brusc, în condițiile în care mai mult de jumătate din populație este deja vaccinată (n.r.- în Austria procentul vaccinaților este de 72%).

Accesul în campusul universitar se face doar pe baza certificatului verde, plus un test PCR de maximum 48 de ore.

„Deci ne testăm în fiecare zi. Din fericire, testarea este gratuită în Austria”, spune tânăra care completează că legea nu o va afecta pentru că este vaccinată inclusiv cu doza booster. Îi înțelege și pe oamenii care se opun vaccinului, chiar dacă nu sunt oamenii cu care ar vrea să stea de vorbă.

Tânăra confirmă protestele și povestește că acestea sunt destul de violente. În ceea ce privește noua lege, Smaranda crede că situația este una delicată, deoarece trăiește într-o țară în care vin mulți străini dar guvernul nu recunoaște decât un număr restrâns de vaccinuri, așa că oamenii sunt nevoiți să-și facă încă o schemă aprobată aici, altfel figurează ca nevaccinați.

„Testarea funcționa foarte bine, fiind un proces simplu și gratuit. Dar când virusul a învins prevenția testării, a apărut un fel de criză. Și cred că de aici a ieșit și legea asta. Cumva corpul e prins între COVID și interesul statului de a ține economia în funcțiune”, susține tânăra.

Noua lege, în opinia ei, va fi eficientă deoarece va ține economia în mișcare, dar Austria va pierde foarte mulți oameni veniți aici la muncă, printre care și români.

„Antivaxerii sunt de toate naționalitățile, și Viena e foarte diversă, dar nu cred că imigranții au fost cei care au protestat – oamenii veniți la muncă aici sunt deja într-o poziție vulnerabilă, și social și financiar, ca să mai iasă pe stradă, la protest”, susține ea.

*Această persoană nu a dorit să-și dea numele real

Leon, 53 de ani: „Legea vaccinului este un abuz al drepturilor omului”

„Legea vaccinului este un abuz al drepturilor omului. Încă nu se știe dacă va trece de Curtea Supremă de Justiție, din cauza contestațiilor”, crede Leon, un antreprenor care locuiește în Austria de 33 de ani.

Bărbatul nu este de acord cu această lege și o consideră un abuz.

„Oamenii sunt neliniștiți, pentru că nu au alternative. În Austria, părinții pot alege dacă copiii lor nou-născuți să fie vaccinați sau nu. Nu înțeleg de ce atâta înverșunare să vaccineze toată populația, mai ales că Johnson nu este recunoscut din 3 ianuarie.

Acest vaccin fără reacții adverse a fost declarat nul (n.r.- în realitate, persoanele care s-au vaccinat cu o singură doză cu vaccinul Johnson and Johnson nu sunt considerate vaccinate complet și trebuie să facă o doză booster cu Moderna ori Pfizer)”, spune românul.

El crede că fiecare persoană trebuie să aleagă propriul drum, fără să fie obligat și fără să fie instaurată „dictatura politică”. Legea nu va fi eficientă, susține Leon, din cauza reacțiilor adverse de la vaccin și a faptului că spitalele nu vor mai avea capacitate de paturi.

„Sunt deja oameni care și-au pierdut vederea sau chiar au paralizat din cauza vaccinurilor. Succesul este al unor grupuri de interes care câștigă sute de milioane pe sănătatea propriului popor”, crede Leon, fără să precizeze de unde are informațiile pe care le vehiculează.

Maria, 53 de ani: „Va trebui să învățăm să trăim cu acest virus”

Maria este de părere că nu ar trebui să existe o astfel de lege. Ea locuiește de 20 de ani la Viena, unde administrează o firmă care se ocupă de prestări servicii.

„Vaccinul ar trebui să fie benevol. Așa cum văd lucrurile, societatea este împărțită în trei categorii - oameni pro vaccin, anti vaccin și neutri, printre care mă număr și eu.”

Femeia confirmă că există atât proteste, cât și neliniște în rândul oamenilor, mai ales printre antivaxeri, dar și pentru cei indeciși. „Doar timpul va demonstra eficiența legii. Știu însă un singur lucru - va trebui să învățăm să trăim cu acest virus care nu va dispărea. Poate nu va mai fi așa contagios, dar virulent va rămâne, plus că va deveni tot mai versatil”, crede Maria.

Românca este de părere că trebuie să învățăm să ne protejăm pe noi înșine și pe cei din jurul nostru. „Cei cu imunitate redusă au fost, sunt și vor fi în continuare cei mai afectați și e posibil ca vaccinul să-i protejeze în oarecare măsură. Eu am trecut prin boală și este groaznic, rămân sechele. Îmi doresc enorm ca vaccinurile să aibă succes, dar sunt puțin sceptică. Însă, așa cum ne așternem, așa o să dormim”, explică ea.

Laurențiu, 43 de ani: „Când statul îți vrea binele cu forța, ăla nu mai e bine”

„Noua lege este o tâmpenie și nu are nicio treabă cu nicio lege și niciun vaccin și nicio restricție. Nu are treabă cu sănătatea și siguranța oamenilor, are treabă cu restricționarea libertăților, din păcate”, crede bărbatul de 43 de ani.

Laurențiu locuiește de zece ani în Austria și are propria lui afacere în domeniul auto. El crede că noua lege se bate cap în cap cu legile drepturilor omului. Românul spune că nu este vaccinat și a fost în weekend la proteste, organizate în toate orașele mari din țară, unde au ieșit în stradă zeci de mii de oameni.

„Naziștii o țin pe-a lor mai departe. Nu sunt de acord cu nicio lege. E vorba de corpul meu și fac ce vreau cu el. E prima oară în istorie când se întâmplă asta. Da, oamenii sunt neliniștiți și chiar și cei vaccinați ies la proteste și nu sunt de acord cu noua lege, deoarece sunt puși în fața faptului împlinit.”

În ceea ce privește eficiența legii, Laurențiu nu crede în ea, pentru că, spune el, nu are treabă cu virusul în sine, care, până la urmă, e o gripă mai urâtă. Intră în contact cu mulți oameni, nu poartă mască și nu are niciun stres, deoarece respectă măsurile de igienă normale, fără să fie speriat sau paranoic.

„Plus de asta, s-a demonstrat că masca nu ajută, iar virusul este prea mic și intră prin găurile măștii. Când statul îți vrea binele cu forța, ăla nu e bine. Adică îți ia ultimul cent de pe tine și te urmărește, să zicem, până în România, pentru o amendă de 50 de euro, dar îți vrea binele și îți dă tombole, premii. Serios? Unde vreodată în istoria omenirii s-a întâmplat asta?”, susține el.

Cristina, 32 de ani: „Drepturile fundamentale ale omului unde sunt?”

Cristina are o afacere online cu dulciuri, torturi și cozonaci artizanali „ca la bunica”, de care se bucură atât comunitatea românească, cât și cea internațională. S-a mutat în Viena la finalul lui 2019, iar în ceea ce privește obligativitatea vaccinului ea nu este de acord, deoarece consideră că fiecare are dreptul la propriile alegeri.

Tânăra consideră că societatea este împărțită între pro și contra vaccin, așa cum va fi mereu, de unde și protestele existente în mai multe orașe din țară.

„Este o încălcare a democrației, dar mai ales a libertății propriului corp. De ce? Păi drepturile fundamentale ale omului unde sunt? Vor să le calce în picioare”, susține femeia.

Cristina nu crede că legea va fi eficientă, deoarece, cu toții, vaccinați sau nu, vom contracta mai devreme sau mai târziu virusul/virusurile.

„Familia mea este în prezent în carantină a doua oară și am cunoștințe care au luat virusul de trei ori. Vaccinul nu te ferește de virus, ci doar ajută organismul să reziste și să facă o formă relativ ușoară, ca în cazul meu.

Mi se pare o aberație să interzici unei persoane nevaccinate să intre într-un magazin non-food sau într-un centru comercial, cum este în România regula, și să-i permiți unei persoane vaccinate. Pai nu are logică. Ambele persoane pot avea și transmite virusul mai departe, că sunt vaccinate sau nu. În ambele cazuri este același rezultat final”, susține ea.

Vio, 44 de ani: „Cu solidaritatea în piept mă mănâncă puricii în casă”

Vio consideră legea un abuz din toate punctele de vedere și consideră baza ei un experiment în derulare. Locuiește de 20 de ani în Viena, unde este proprietara unui magazin cu articole pentru copii.

„Libertatea ta se termină acolo unde începe libertatea mea. Numai că, în cazul de față, cu tot respectul, această scuză sau replică nu își are rostul. Deci eu nevaccinată stau de două luni în casă, dar la muncă mă pot duce și nu mă îmbolnăvesc, dar tu, ghinionist, ți-ai luat și trei doze de vaccin, umbli pe unde vrei, faci ce vrei, și ZBANG, faci și tu COVID.

Eu mulțumesc celor care m-au ținut în casă, și-a încasat fiecare virusul. Cu solidaritate, dar și statul și-a încasat banii de pe munca mea, deoarece la muncă am fost”, spune Vio.

Femeia crede că oamenii sunt speriați, epuizați sau se găsesc în transă. „Speriații s-au vaccinat, epuizații își iau tălpășița, iar cei în transă amenință, linșează, denunță. Eu nu m-am vaccinat, doar am privit.”

Vio vorbește despre cum sunt proteste nenumărate, unde se scoate la înaintare „solidaritatea”. „Cu solidaritatea în piept mă mănâncă puricii în casă. Nu am spus că nu ofer compasiune, ajutor, înțelegere, toleranță. Însă eu primesc aceeași monedă. Nu! Eu mă găsesc în lockdown de două luni, iar numărul bolnavilor a explodat. Păi atunci ce facem? Care minte și de ce minte?”, mai spune femeia.

Robert, 34 de ani: „Toți suntem sătui, însă trebuie să fim uniți”

„Sunt pro-vaccinare convins, dar cred că obligativitatea ar trebui introdusă doar într-o „ultimă instanță” sau doar în anumite condiții, cum ar fi în funcțiile relevante pentru sistem - în domeniul medical, spitale, azile de bătrâni sau persoane care au contact zilnic cu pacienți cu afecțiuni autoimune”, spune Robert, medic veterinar.

Tânărul locuiește în Viena de șase ani, lucrează în cadrul facultății de medicină de aici și crede că la nivel de societate vor exista mereu păreri împărțite, deși virusul este real, iar prevenția și vaccinarea sunt foarte importante.

Cu toate astea, el mai crede că toți vom trece prin boală, chiar și cei vaccinați, dar vaccinul minimizează evoluția severă a bolii, de asta îl consideră benefic.

„Însă obligativitatea n-ar duce la terminarea pandemiei, ci doar la diminuarea numărului de cazuri, lucru pe care oricum l-ar face timpul”, explică el. Medicul veterinar crede în democrație și consideră respectarea drepturilor omului foarte importantă, însă mai crede că în anumite situații îndrumarea nu este suficientă.

„Uneori sunt de înțeles și formele de constrângere aplicate. Dacă s-ar lăsa totul „la liber”, sistemul medical ar intra în colaps și consider că dreptul la viață al fiecăruia dintre noi e mult mai important decât „dreptul la opinie”.

Mulți nu sunt suficient de informați și nu se lasă nici îndrumați prea ușor, așa că, uneori, poate sunt necesare și anumite constrângeri/presiuni”, crede el. Robert susține că toți ne dorim ca pandemia să se termine, însă statul nu poate ține starea pandemică la infinit, iar fără solidaritate, există posibilitatea unei „surprize economice”.

Atunci când firmele nu vor mai primi subvenții de la stat, o să vină un declin pandemic. Toți suntem sătui, însă trebuie să fim uniți. Prevenția și imunizarea sunt singurele noastre arme”, încheie el.

Mirabela, 40 de ani: „În 72 a existat o epidemie de varicelă în Austria și atunci a fost introdusă vaccinarea obligatorie”

Mirabela locuiește în Austria de 21 de ani, din care 18 a stat la Viena, iar acum, de trei ani, locuiește într-un orășel de munte din apropierea capitalei.

„Procentul cetățenilor vaccinați în Austria este destul de mare, însă, din păcate, cei nevaccinați sunt cei din fostul bloc de est (românii, sârbii). Când am auzit de obligativitatea vaccinului, am cercetat în istoria țării - în '72 a existat o epidemie de varicelă și atunci a fost introdus vaccinul obligatoriu, deci există un precedent juridic”, spune femeia care deține un restaurant și o pensiune.

Ea crede că astfel de măsuri sunt normale, atunci când o mică parte a populației nu înțelege importanța vaccinului. „Când e vorba de sănătatea publică, dreptul individual își pierde importanța. Activez în Horeca și încă din luna mai acceptăm doar turiști vaccinați sau trecuți prin boală”, continuă Mirabela.

Românca susține că obligativitatea vaccinului nu are legătură cu democrația, ci cu sănătatea publică, și da, întotdeauna, „la toate epidemiile, vaccinul a salvat vieți și a eradicat boli. Libertatea propriului corp se termină când afectezi libertatea altui individ. Eu nu pot avea vărsat de vânt și să umblu liber pe străzi pentru că e dreptul meu democratic. Da, vaccinul ne va ajuta să scăpăm de nebunia pe care o trăim de doi ani”, concluzionează antreprenoarea.

Adrian, 42 de ani: „Mulți dintre cei care nu sunt austrieci, inclusiv românii, sunt inculți și îndobitociți”

Adrian are o părere foarte bună despre noua lege a vaccinului. El locuiește în Austria de aproape trei ani, unde lucrează ca instalator:

„Cred că a venit prea târziu, trebuia implementată mult mai devreme. De ce? Pentru că, în general, cei care nu sunt austrieci, inclusiv românii, sunt inculți și îndobitociți de mass media”, susține el.

Românul, vaccinat deja cu trei doze, simte că legea este bine privită de cei din comunitate, mai puțin de „românii care pupă moaștele, dar aici simt că le este încălcată libertatea.”

Adrian crede în eficiența legii, deoarece nu va lăsa cale de alegere. „Cei implicați și cei care nu doresc vaccinarea, unde pot merge? Nu au alternative și nu pot merge în sensul invers al majorității”, consideră el.

Citește și: De ce cred unii specialiști că experimentul austriac al vaccinării obligatorii, primul de acest fel din lumea occidentală, s-ar putea să fie un eșec