Tot mai mulți români care s-au întors în țară în ultima perioadă reclamă că au fost amendați de autorități deși au completat formularul digital pentru intrarea în România (PLF), iar la câteva săptămâni de la trecerea graniței s-au trezit că declarația lor nu mai apare în baza de date oficială și că trebuie să meargă în instanță pentru a dovedi că au avut formularul completat, conform USR, care spune că în acestă situație ar fi aproximativ 50.000 de români. În acest context, mai mulți parlamentari USR au inițiat un proiect de lege pentru anularea amenzilor date pentru lipsa PLF.

Formular PLF pentru intrarea in RomâniaFoto: DreamsTime

Proiectul de lege a fost inițiat de europarlamentarul USR Vlad Gheorghe, alături de deputații USR Silviu Dehelean și Stelian Ion, și vizează anularea amenzilor PLF și returnare a banilor plătiți până acum, simultan cu instituirea obligației pentru autorități de a păstra în baza oficială datele furnizate de românii care intră în țară pentru o perioadă de 6 luni, în loc de doar 15 zile, cât este în prezent.

  • "Demersul nostru va repara o situație absurdă pe care PSD-PNL-UDMR a creat-o și pe care autoritățile se fac că n-o văd și n-o înțeleg.
  • Românii n-au fost informați din timp cu privire la necesitatea completării formularului la intrarea în țară. S-au trezit direct cu amenzile DSP acasă. Mai mult, foarte mulți români au completat formularul PLF și tot degeaba. Autoritățile nu i-au mai găsit în baza de date și tot au primit amenzi. Alți români trec granița zilnic pentru a merge la muncă, prin urmare au primit deja mai multe amenzi de mii de lei. Este absurd”, spune eurodeputatul USR Vlad Gheorghe, inițiator al proiectului de lege, citat într-un comunicat de presă transmis joi de USR.

Ce prevede proiectul de lege inițiat de USR:

  • Anularea amenzilor contravenționale stabilite în baza art. 4 alin. (1) din OUG nr. 129/2021 privind implementarea formularului digital de intrare în România, precum și a obligațiilor fiscale accesorii acestora, neachitate până la acest moment.
  • Amenzile care au fost deja achitate, parțial sau integral, vor fi restituite persoanelor sancționate.
  • Datele cu caracter personal completate de românii care intră în țară vor fi stocate timp de 6 luni de la momentul completării formularului, față de cele 15 zile prevăzute acum în OUG 129/2021.

"Peste 50.000 de români au fost amendați de autorități, deși, în multe cazuri, nici nu au fost întrebați la graniță de PLF"

Ordonanța prin care a fost stabilită obligativitatea completării formularului digital a fost adoptată de Guvernul Ciucă în 15 decembrie 2021, iar avalanșa de amenzi a început zece zile mai târziu, timp insuficient pentru ca toți românii aflați peste granițe și care au vrut să se întoarcă în țară de sărbători să se poată informa corect și complet cu privire la noile îndatoriri pe care le au, spun reprezentanții USR.

Potrivit datelor existente până acum, peste 50.000 de români au fost amendați de autorități, deși, în multe cazuri, nici nu au fost întrebați la graniță de PLF. Alții, care au completat formularul, au fost sancționați la săptămâni bune de la trecerea graniței pe motiv că documentul nu este găsit în baza de date (fiind șters la expirarea termenului de 15 zile prevăzut în OUG).

Sunt și cazuri de persoane, după cum recunoșteau directorii direcțiilor de sănătate publică din județele de graniță, care au primit mai multe amenzi de câte 3.000 de lei (cuantumul maxim prevăzut de OUG) după ce au trecut frontiera mai multe zile la rând pentru a merge la lucru, mai afirmă inițiatorii proiectului de lege, care fac apel către parlamentarii PSD, PNL și UDMR "să voteze rapid" această inițiativă legislativă.