Premieră în chirurgia veterinară la Cluj: Unei cățelușe i-a fost extirpată o tumoră care cântărea un sfert din greutatea corpului ei
O căţeluşă în vârstă de 11 ani a suferit o intervenţie chirurgicală realizată în premieră la Universitatea de Ştiinţe Agricolă şi Medicină Veterinară (USAMV) din Cluj-Napoca, în urma căreia i-a fost extirpată o tumoră care cântărea 12,5 kilograme, peste un sfert din greutatea ei.
Intervenţia a fost realizată la Clinica de Chirurgie a Facultăţii de Medicină Veterinară (FMV), iar pacienta a fost căţeaua Daisy, metis de ciobănesc german, în vârstă de 11 ani şi cu o greutate de 50 de kilograme. Diagnosticul a fost pus tot în cadrul clinicilor USAMV Cluj-Napoca, prin examen tomografie computerizată (CT), au transmis joi, printr-un comunicat de presă, reprezentanții USAMV Cluj-Napoca.
Potrivit medicilor veterinari de la Clinica de Chirurgie a FMV, astfel de intervenţii au mai fost făcute, însă premiera constă în mărimea tumorii splenice.
- „Acestă intervenţie se distinge prin faptul că tumora splenică a fost gigantică şi a avut o greutate de 12,6 kg, depăşind 25% din greutatea pacientei.
- Până în prezent, prezumtiv este vorba de un hemangiosarcom splenic, stadiul I, fără hemoperitoneu, diagnostic bazat pe aspectele macroscopice intraperatorii, predispoziţia specifică a rasei, vârsta pacientei. Diagnosticul urmează să fie confirmat prin examen histopatologic de către specialiştii noştri de la Anatomie patologică”, a afirmat prof. dr. Florin Beteg, cel care a condus echipa medicală.
Medicii din echipa care a realizat intervenţia mai spun că aceata este una riscantă din cauza „iminenţei permanente a rupturii splenice şi a hemoperitoneului, hemostaza realizându-se prin utilizarea penselor de sigilare vasculara bipolară LigaSure (Atlas)”.
Hemangiosarcomul este un diagnostic devastator, cu o incidenţă între 0,2-5%, dar cu un prognostic încurajator după intervenţia chirurgicală.
Post-operator, evoluţia căţeluşei Daisy este foarte bună şi va mai rămâne internată până la finalul săptămânii în cadrul Spitalului de urgenţă al FMV sub monitorizare permanentă şi terapie intensivă, au mai transmis medicii veterinari de la USAMV Cluj-Napoca.
